› Din 1 septembrie 2017, Oliver Stefani va conduce departamentul de design de la ŠKODA AUTO.
› Preşedintele Consiliului de Administraţie ŠKODA, Bernhard Maier, a declarat: “Oliver Stefani are un potenţial creativ extraordinar. El ne va permite să iniţiem noua etapă de dezvoltare.”
› Christian Strube, membrul Consiliului de Administraţie ŠKODA responsabil pentru Dezvoltare Tehnică: “Oliver Stefani se potriveşte perfect cu marca noastră.”
Mladá Boleslav, august 2017 – Din 1 septembrie 2017, Oliver Stefani va conduce departamentul de design de la ŠKODA AUTO. El are 53 de ani şi până în prezent a condus departamentul de design al mărcii Volkswagen. Stefani a studiat designul în Braunschweig (Germania) şi Pasadena (California). Numeroase modele Volkswagen din producţia de serie a ultimilor ani, precum şi diferite concepte de autovehicule îi poartă semnătura.
“În ultimii ani, designul modelelor ŠKODA s-a dezvoltat extraordinar de bine. Iar de curând am introdus noul limbaj expresiv de design şi în segmentul SUV-urilor”, a spus Preşedintele Consiliului de Administraţie ŠKODA, Bernhard Maier. “Iar acum, Oliver Stefani va iniţia o nouă etapă de dezvoltare. El va concepe automobilele noastre astfel încât să aibă o rezonanţă emoţională şi mai puternică şi le va îndrepta spre era digitalizării şi spre electrificarea producţiei de automobile. Oliver Stefani are un potenţial creator extraordinar. Sunt foarte încântat de colaborarea cu el!”, a continuat Maier.
Christian Strube, membrul Consiliului de Administraţie ŠKODA responsabil pentru Dezvoltare Tehnică, consideră, de asemenea, că Stefani este alegerea perfectă. “Sunt convins că Oliver Stefani va continua să dezvolte cu coerenţă noul limbaj de design al mărcii ŠKODA şi că va ridica cu succes marca la următorul nivel! Experienţa şi cunoştinţele sale îl vor ajuta să încânte clienţii ŠKODA cu modelele viitore. Se potriveşte perfect cu marca noastră.”, a spus încrezător Strube.
În cariera sa de până acum, Oliver Stefani şi-a dovedit capacitatea în numeroase rânduri.
Stefani a început să lucreze la Volkswagen în 2002. Numeroase automobile din producţia de serie a mărcii Volkswagen din ultimii zece ani, precum şi numeroase concept-car-uri îi poartă semnătura. El a jucat un rol esenţial în dezvoltarea modelelor up!, Polo, Jetta, Tiguan şi a modelelor actuale Golf.
Noul şef al departamentului de design ŠKODA a studiat design la Braunschweig şi Pasadena (California). De asemenea, el a muncit timp de trei ani la Design Center Europe din Sitges (Spania). Experienţa şi calităţile sale se potrivesc perfect cu marca ŠKODA, care este caracterizată de numeroasele sale idei Simply Clever, precum şi de limbajul de design expresiv, cu elemente care amintesc de cristalul de Boemia.