· Olimpiada Micilor Bancheri este un concurs de educație financiară adresat elevilor de clasa a III-a și a IV-a
· Vineri, 17 mai 2019, a avut loc etapa finală a competiției și festivitatea de premiere
· Mastercard a acordat premiul special pentru „Inovaţie în Educaţie Financiară”, iar Alpha Bank Romania a acordat premiul „Smart in Banking”
Peste 4100 elevi, adică 10% din totalul celor care s-au înscris la disciplina opțională de Educație Financiară, au participat la cea de-a VI-a ediție a Olimpiadei Micilor Bancheri, concurs ce vizează evaluarea nivelului cunoștințelor copiilor la această materie.
Ediția de anul acesta a Olimpiadei Micilor Bancheri a demarat la începutul lunii martie, când elevi din 30 de județe ale țării și din municipiul București au susținut proba scrisă de verificare a cunoștințelor de educație financiară. Primii trei elevi cu punctajul cel mai ridicat din fiecare dintre școlile participante au fost admiși în etapa următoare a competiției. Cei mai buni 122 de elevi au fost, apoi, selectați pentru a participa în etapa finală a concursului, care s-a derulat vineri, 17 mai 2019, constând într-o probă scrisă, pentru departajare.
La finalul acţiunii, primii olimpici la Educație Financiară au fost aplaudați la scenă deschisă în cadrul unei Festivități de Premiere. Primii clasaţi au fost:
Premiul I
· Teodora Răduţ, clasa a III-a, Școala Gimnazială Academician Marin Voiculescu, Giurgiu
· Adrian Stoica, cls. a IV-a, Școala Emil Palade, Buzău
Premiul II
· Milena Latea, clasa a III-a, Şcoala Gimnazială 195, București
· Andrei Alexandru Nicorescu, clasa a IV-a, Liceul Tehnologic ,,Constantin Băicoi”, Băicoi
Premiul III
· Mihai Octavian Gheorghişor, clasa a III-a, Scoala Gimnazială ,,Sf. Gheorghe, Giurgiu
· Ștefan Stoica, clasa a IV-a, Școală Gimnazială Tudor Vladimirescu-Structură Școala Nr.2, Pitești
De asemenea, au fost acordate 2 premii speciale:
· Premiul special pentru „Inovaţie în Educaţie Financiară”, din partea Mastercard, pentru proiectul „Valori umane și valori monetare” înscris de o echipă de elevi din clasa a IV-a de la Școala Gimnazială „Ion Basgan” din Focșani, sub îndrumarea învățătoarei Mirela Barcan
· Premiul special “Smart in banking”, din partea Alpha Bank Romania, pentru proiectul “Spiridușii finanțiști – pilde mici pentru oameni mari” înscris de o echipă de elevi din clasa a III-a de la Școala Gimnazială “Academician Marin Voiculescu” din Giurgiu, sub îndrumarea învățătoarei Geanina Arizan.
Chiar dacă podiumul i-a evidențiat pe cei mai buni, toți copiii au fost premiați pentru participare, iar la final, au plecat acasă cu premii, diplome, trofee și noi experiente.
„Competiția de anul acesta a fost extrem de strânsă și a indicat un nivel mare de interes și de pregătire. Numărul notelor maxime a fost atât de mare încât, pentru departajare, am fost nevoiți să tragem la sorți participanții la faza națională. Ultima medie intrată în concurs la ediția din acest an a fost de 91.00 puncte, ceea ce înseamnă un nivel de responsabilitate și precizie extraordinar din partea unor copii. Ne bucură creșterea calității concursului și ne dorim ca acest proiect să fie îmbrățișat de cât mai multe cadre didactice pentru că un elev informat este un viitor adult educat”, a declarat prof. dr. Ligia Goloșoiu, fondatorul Asociației pentru Promovarea Performanței în Educație.
„Educația financiară a reprezentat dintotdeauna o prioritate pentru Mastercard, ea fiind la fel de importantă precum cei 7 ani de acasă. Cunoștințele financiare îi vor ajuta pe elevii de astăzi să devină adulții de mâine, dezvoltându-le abilitățile și inspirându-i să adopte un comportament responsabil într-o societate efervescentă, aflată în continuă schimbare. Suntem bucuroși să oferim încă o dată Premiul special pentru Inovație în Educație Financiară în cadrul celei de-a șasea finale a Olimpiadei Micilor Bancheri, regăsindu-ne în totalitate în valorile acestei competiții.”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România.
„Alpha Bank recunoaște importanța educației financiare în Romania, ca element semnificativ în creșterea nivelului de trai în țara noastră. În acest sens, sprijinim proiectul de implementare a educației financiare în școli încă de la debutul său, din anul 2013. Rezultatele foarte bune obținute de copiii participanți la Olimpiada Micilor bancheri din acest an ne demonstreaza că eforturile pentru implementarea acestui proiect își arată roadele și ne dau încredere că suntem pe drumul cel bun în educația financiară. Felicitări tuturor participanților la olimpiadă, copii, profesori, părinți, precum și organizatorilor acestui proiect.” a declarat domnul Ion Stan, Vicepreședinte Executiv, Alpha Bank Romania.
Organizată de Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație (APPE), în parteneriat cu ISJ Prahova, Olimpiada Micilor Bancheri face parte din Proiectul de introducere și promovare la nivelul învățământului primar a disciplinei opționale Educație Financiară, derulat de APPE în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale. În cei șase ani de activitate, s-au înscris în Proiect peste 400.000 de elevi și dascăli din București și din cele 41 de județe ale țării, APPE oferind gratuit copiilor pentru 1 milion de cărți de educație financiară.