Pentru al 6-lea an consecutiv, Olimpiada Liceelor McDonald’s a oferit șansa tinerilor pasionați de sport să își împlinească visurile pe terenul de fotbal, handbal, volei, baschet sau tenis de masă. Asemenea competițiilor de cel mai înalt nivel, evenimentul se dispută sub semnul fairplay-ului și promovează lupta împotriva violenței.
În perioada Octombrie 2016 – Martie 2017, viitori Hagi, Chivu sau poate următoarea Cristina Neagu, au trecut prin toate etapele specifice concursurilor sportive, până la marile finale.
Peste 3.000 de iubitori ai sportului, din 75 de licee din capitală, au avut ocazia să se distreze, să facă mișcare și să trăiască emoția competiției. Pe rând, campionii de la cele cinci sporturi participante au fost răsplătiți de către sponsorul principal, McDonald’s, cu premii în valoare totală de 16.000 de Euro si peste 3000 de vouchere valabile în restaurante, pentru fiecare zi de concurs. Pentru sporturile de echipă premiile au fost 1000 de EURO/Locul I, 500 de EURO/Locul II și 250 de EURO/Locul III, iar pentru sporturile individuale premiile au fost de 500 de EURO/Locul I, 250 de EURO/Locul II și 100 de EURO/Locul III.
Olimpiada Liceelor își propune an de an să încurajeze educația prin sport și copiii care au un stil de viață activ. Încurajăm activitățile în aer liber care să îi provoace pe copii să se autodepășească.
„Olimpiada Liceelor McDonald’s a devenit un eveniment de referință în comunitățile în care suntem prezenți. Să fim aproape de clienți este una dintre prioritățile noastre, iar susținerea unui stil de viață activ în rândul copiilor este o misiune pe care ne-o asumăm cu mândrie și responsabilitate în fiecare an. Ne bucurăm să vedem atâția copii talentați, sportivi cu planuri și ambiții frumoase care ne determină să mergem întotdeauna mai departe cu aceste activități.” – Daniel Boaje, Director General Premier Restaurants România
Finalele pe fiecare disciplină sportivă s-au disputat între echipe talentate și foarte bine pregătite:
Fotbal
Finala mare la Fotbal băieți 2017 din cadrul Olimpiadei Liceelor McDonald’s s-a disputat între Liceul Sportiv Mircea Eliade și Colegiul Național ”Gheorghe Șincai”. Câștigători – Liceul Sportiv Mircea Eliade.
Finala mare la Fotbal fete 2017 din cadrul Olimpiadei Liceelor McDonald’s s-a disputat între Liceul Tehnologic ”Elie Radu” și Colegiul Economic Viilor. Câștigători – Liceul Tehnologic ”Elie Radu”.
Baschet
Finala mare la Baschet băieți 2017 din cadrul Olimpiada Liceelor McDonald’s s-a disputat între Colegiul Național ”Aurel Vlaicu” și Colegiul Național ”Spiru Haret”. Câștigători – ”Aurel Vlaicu”.
Finala mare la Baschet Fete 2017 din cadrul Olimpiada Liceelor McDonald’s s-a disputat între Colegiul Național ”Ion Luca Caragiale” și Liceul Teoretic ”Alexandru Ioan Cuza. Câștigători – ”Colegiul Național ”Ion Luca Caragiale”
Tenis de masă
Finala mare la Tenis de Masă Fete 2017 din cadrul Olimpiada Liceelor McDonald’s s-a disputat între Boroaica Ana-Maria și Cocala Adriana. Câștigătoare – Boroaica Ana-Maria.
Finala mare la Tenis de Masă Băieți 2017 din cadrul Olimpiada Liceelor McDonald’s s-a disputat între Uta Adrian și Alexandru Constantin. Câștigător – Uta Adrian.
Handbal
Finala mare la Handbal Băieți 2017 din cadrul Olimpiada Liceelor McDonald’s s-a disputat între LPS Mircea Eliade și Colegiul Tehnic Media. Câștigători – ”LPS Mircea Eliade”.
Finala mare la Handbal Fete 2017 din cadrul Olimpiada Liceelor McDonald’s s-a disputat între Colegiul Național Octac Onicescu și Colegiul Tehnic Media. Câștigători – ”Colegiul Tehnic Media”.
Volei
Prima ediție națională la volei masculin a avut înscrise 196 de echipe/licee compuse din 2.140 de jucători la nivelul întregii țări.
La nivel național:
Finala mare la Volei Băieți 2017 din cadrul Olimpiada Liceelor McDonald’s s-a disputat între Colegiul Tehnic Feroviar Mihai I (Bucuresti) și Liceul Teoretic Alexandru Papiu – Ilarian (Dej). Câștigători Colegiul Tehnic Feroviar Mihai I
Finala mică la Volei Băieți 2017 din cadrul Olimpiada Liceelor McDonald’s s-a disputat între Colegiul National Simion Barnutiu (Simleul Silvaniei) și Colegiul National Inochentie Nicu Klein(Blaj). Câștigători Colegiul National Simion Barnutiu
La nivel local (București):
Finala mare la Volei fete 2017 din cadrul Olimpiadei Liceelor McDonald’s s-a disputat între Colegiul Tehnic Feroviar ”Mihai I” și Liceul Teoretic ”Dante Alighieri”. Câștigători – Colegiul Tehnic Feroviar ”Mihai I”.
Finala mare la Volei băieți 2017 din cadrul Olimpiadei Liceelor McDonald’s s-a disputat între Colegiul Tehnic Feroviar ”Mihai I” și Colegiul Tehnic ”Anghel Saligny”. Câștigători – Colegiul Tehnic Feroviar ”Mihai I”.
Olimpiada Liceelor 2016 nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Ministerului Educației și Cercetării, Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Direcției Tineret și Sport București, partenerilor media Gazeta Sporturilor și Digi Sport, Caldo Security și SEG (Sport Evolution Group).
În cadrul Olimpiadei, principalul scop este oferirea unui cadru organizat în care tinerii din București să fie implicați în activități fizice. Olimpiada Liceelor McDonald’s este cea mai mare competiție adresată liceelor din România la nivel de echipe, sporturi și premii oferite.