Invitat special ziua 2 este Virgil Căruţaşu
Virgil Stănescu, echipa de baschet Steaua Bucureşti, însoţită de antrenorul principal Mladen Jojic, o delegatie de 3 antrenori din partea Olimpia EA7 Emporio Armani Milano şi peste 80 de copii s-au bucurat de un adevărat spectacol la debutul Olimpia Armani Junior Camp pe terenurile bazei Sport Arena din Politehnică.
În cea de-a doua zi a acestui eveniment, iniţiat şi oferit de către Intesa Sanpaolo Bank, invitat special este Virgil Căruţaşu, unul dintre cei mai titraţi baschetbalişti români ai ultimului deceniu. Acesta va saluta şi va încuraja juniorii români care au parte de o experienţă unică sub tricoul celui mai titrat club de baschet din Italia.
Olimpia Armani Junior Camp este un proiect oficial Olimpia EA7 Emporio Armani Milano de iniţiere şi pregătire în baschet ce se bucură de un real succes în Italia, iar acum este extins şi la nivel european. Bucureşti este al treilea oraş din afara Italiei unde are loc, după Sarajevo şi Koper, iar anul acesta programul va ajunge şi la Kiev şi Belgrad. Toţi copiii care iau parte la acest camp vor beneficia gratuit de un tricou original de joc Olimpia EA7 Emporio Armani Milano, iar la final de o diplomă de absolvire a acestui curs şi de o serie de premii surpriză.
În România, proiectul Olimpia Armani Junior Camp este oferit de Intesa Sanpaolo Bank în parteneriat cu Steaua Baschet, Gazeta Sporturilor, reţeaua privată de sănătate Regina Maria şi Sport Arena.