de Christopher Dembik, director analiză macro / Saxo Bank
Vremurile se schimbă… inclusiv în Olanda. În anii ’80, cele trei partide care se aflau de obicei la putere (Partidul Creștin Democrat – CDA, Partidul Social Democrat – PvdA și Partidul Conservator – VVD), obțineau aproximativ 80% din voturi. Potrivit celor mai recente sondaje, la alegerile de la 15 martie a.c. vor obține cel mult… 40%.
Pe de altă parte, Partidul pentru Libertate a lui Geert Wilders (PVV) – un partid anti-imigrare și anti-euro – conduce în sondaje și ar putea obține 28 dintre cele 150 de fotolii parlamentare (față de 12, câte are în prezent), în vreme ce actualul prim ministru, Mark Rutte și formațiunea sa, VVD, ar putea ocupa doar 24 de fotolii, față de cele 40 din prezent.
Eroziunea puterii partidelor tradiționale este explicată, ca în multe alte țări din Europa, prin patru factori principali:
1. Secularizarea
În anii ’60, peste 67% din populație declara că aparțin unui cult religios, față de mai puțin de 40% azi. Cea mai accentuată scădere s-a înregistrat în Biserica Catolică și cea Protestantă.
2. Eroziunea clasei de mijloc
Acest fenomen era deja sesizabil înainte de criza financiară globală. În Olanda, clasa mijlocie reprezintă, ca și în Franța, cam 32% din populație, față de 40% în Danemarca, de exemplu – potrivit unui sutdiu ILO din 2016.
3. Inegalitatea
Suma veniturilor totale ale celor 1% cei mai bogați se apropie de nivelul anilor ’30: 8%, față de 6% în Danemarca.
4. Imigrația din țările musulmane
Acest lucru provoacă tensiuni între cei care cred în noțiunile de “cetățenie” versus “identitate națională”. Potrivit unui sondaj Ipsos publicat la finele lunii februarie, 80% dintre cei chestionați erau îngrijorați de fenomenul imigrației iar 86% se tem de “unde clin al valorilor tradiționale în societatea olandeză”. Sondajele de opinie din Olanda trebuie tratate cu prudență. Față de Franța, de exemplu, unde votul în favoarea Frontului National este foarte bine estimat, sondajele din Olanda sunt destul de imprecise, ceea ce nu exclude o surpriza de proportii in ultimul minut. Dar nu înseamnă un scor pentru PVV peste așteptări.
Guvernarea în stil francez
Într-adevăr, profilul socio-economic al celor care vor vota va avea un rol decisiv în comportamentul electoral. În Olanda, rata de participare la vot a celor cu venituri superioare (20%) de de aproximativ 84%, în timp ce săracii nu prea se duc la vot: 65% prezență la urne. Această diferență e mai mare decât media statelor din OECD cu 13 puncte procentuale. O participare mai mică la vot a celor cu venituri mici – care sunt mai receptivi la mesaje anti-UE și anti-imigrație – ar putea duce la un procent mai mare de voturi pentru establishment, dar și viceversa e valabilă.
Cel mai probabil scenariu după alegerile din Olanda în martie este formarea un fel de Front Republican, ca în Franța – un acord între partidele mari, tradiționale, menit să-i țină pe radicalii de extremă dreapta în afara puterii. Asta ar trebui să împiedice PVV să facă parte din guvern sau să formeze vreo coaliție. PVV a mai fost exclus de la putere, după ce actualul prim ministru a decis că, după dezastruoasa experiență din 2010-2012, PVV este o formațiune în care nu poate avea încredere. Așadar, e foarte probabil să asistăm la formarea unei coaliții între partidele istorice – CDA, VVD și PvdA, îmrpeună cu Alianța Creștină, social democrații și partidul SGP reformat, imediat după alegeri.
Nu vom vedea un Olandexit
Chiar dacă ne sunt contrazise calculele și vom vedea PVV la putere încercând să-și impună propria “agendă europeană”, sub niciun chip nu cred că am putea asista la un Olandexit. Legislația actuală nici măcar nu permite un referendum asupra monedei unice europene. Actul privind Referendumul Consultativ (2015) autorizează un referendum popular asupra legilor noi adoptate de parlament, dar nu asupra tratatelor existente. În plus, o asemenea inițiativă nu ar avea succes, având în vedere sprijinul popular masiv pentru zona euro: un sondaj recent NIPO NSP arăta că 78% dintre cetățenii Olandei vor să rămână în UE, față de cei 22% care vor să “plece”.
Singura soluție ar fi un vot parlamentar secret pe această temă, pentru că un referendum nu ar avea nicio putere asupra guvernului. Mai mult, după ce s-a întâmplat în Marea Britanie în 2016, niciun grup parlamentar nu pare să vrea să-și asume un asemenea subiect.
