OgilvyAction a lansat în această toamnă un set de instrumente şi servicii unice de planning strategic, grupate sub numele de “Last Mile Analytics”, care conferă agenţiei o identitate clară şi diferenţiatoare, vizibilă şi în noua înfăţişare a site-ului global www.ogilvyaction.com.
Într-o lume în care mediile de comunicare se fragmentează, iar indivizii sunt copleşiti de multitudinea produselor şi alegerilor care li se oferă, să câştigi în zona denumită “The Last Mile” devine critic pentru succesul unei afaceri. Noile instrumente de analiză şi planning strategic lansate de OgilvyAction oferă baza pentru a înţelege momentele critice în care se formează deciziile de cumpărare şi pentru a genera idei care intervin exact în acele momente, în mod eficient şi măsurabil. gPentru Grupul Ogilvy, în egală măsură la nivel internaţional şi local, The Last Mile a devenit un concept de importanţă strategică. The Last Mile este zona în care se face trecerea de la atitudine la acţiune. Lumea perfectă pentru marketeri, în care consumatorul vede reclama TV şi merge în magazin să cumpere produsul, nu (mai) există. Realitatea este mult diferită. Există mai multe puncte critice în decizie – de la recomandarea prietenilor sau a barmanului (pentru o băutură), la mesajul şi senzaţia pe care le dau o anumită promoţie sau modul de prezentare în magazin. Înţelegând ce este cu adevărat important pe parcursul mental al consumatorului către decizia de cumpărare şi, apoi, influenţându-i comportamentul în momentele cheie în care îşi stabileşte decizia (de cele mai multe ori iraţional şi inconştient), putem să influenţăm decisiv atitudinea faţă de marcă şi să transformăm atitudinea în acţiune. La aceasta ne referim când spunem că OgilvyAction ajută marcile să câştige pe ultima milă (The Last Mile.™). Şi indiferent de produs sau serviciu, de la electronice la băuturi, de la servicii financiare la produse de larg consum, fiecare categorie, fiecare marcă are o proprie ultimă milă iar câştigul pe această distanţă este critic pentru succesul afacerii”, declară Manuela Necula, Head of Country Ogilvy Group.
În viziunea OgilvyAction, o idee de succes este o “minge roşie”. De aceea, OgilvyAction a ales “mingea roşie” ca simbol pentru a ilustra poziţionarea şi serviciile agenţiei. “Mingea roşie este o metaforă simplă pentru ceea ce facem pentru clienţii noştri pe parcursul The Last Mile. Creăm idei care fac oamenii să observe o marcă, să se joace cu ea, să o dea mai departe şi să o îmbrăţişeze. Dacă plasezi o minge roşie într-o mulţime de oameni sau într-un magazin ceva se întâmplă. Oamenii se opresc. Devin curioşi. Ating mingea. Îi face să zâmbească. Îşi amintesc de ea. Îşi schimbă comportamentul obişnuit. Ştim pentru că am făcut exact aceasta şi am surprins totul într-un film. Noi creăm experienţe de-a lungul traseului spre cumpărare care opresc oamenii din mersul lor şi schimbă felul în care acţionează. Transformăm consumatorii în clienţi interesaţi şi clienţii interesaţi în cumpărători”, explică Rick Roth, Worldwide CEO al OgilvyAction.
Noile instrumente de analiză şi planning “Last Mile Analytics” reprezintă pentru OgilvyAction la nivel global şi pentru biroul său din România un mod de a se diferenţia şi de a-şi întări poziţia de agenţie leader în serviciile de activare de brand, shopper şi trade marketing.
Lansarea “Last Mile Analytics” are loc după ce, la începutul acestui an, grupul internaţional Ogilvy a anunţat gruparea agenţiilor sale specializate în activare sub numele OgilvyAction. La acel moment, aceasta a implicat în România redenumirea agenţiei 141 (deja parte din grupul Ogilvy din 2005) în OgilvyAction.
{mosloadposition user10}