Ogilvy semnează pentru al doilea an consecutiv campania de promovare a manifestărilor de Earth Hour în România, care vor avea loc pe 27 martie, începand cu ora 20.30 în Bucureşti şi în peste 20 de oraşe din toată ţara.
Schimbările climatice se întâmplă pe tot globul. Toată lumea stinge lumina pentru o oră este declaraţia prin care România se alătură pentru a doua oară campaniei globale Earth Hour, pentru a transmite lumii un mesaj despre nevoia de acţiune împotriva schimbarilor climatice. Anul acesta, stingem din nou lumina alături de alte peste 90 de ţări participante, pentru a arată lumii întregi cât de multe putem face împreună, la iniţiativa WWF, organizaţia care coordonează de 4 ani campania globală. O iniţiativă devenită astăzi cea mai mare manifestare de mediu din toate timpurile şi salutată şi de această dată de Ogilvy cu o campanie de promovare pe masură.
Campania porneşte tocmai de la anvergura globală a evenimentului şi ilustrează modul în care diferite naţiuni sting lumina de Earth Hour, combinând ingenios, cu umor şi angajament, stereotipuri culturale şi clisee identitare şi apelând la mândria naţională ca invitaţie şi resort pentru ca şi românii să arate lumii intregi cum sting la randul lor lumina.
Componenta principală a campaniei o reprezintă cele două spoturi TV “Italienii” şi „Japonezii”, filmate în regia lui Hypno şi realizate de către casa de producţie Silver Bullet.
În ambele cazuri, povestea dramatizează într-o manieră relaxată, pozitivă şi amuzantă felul specific în care un popor sau altul stinge lumina de Earth Hour, pentru a ne introduce, atat ca ton, cat şi ca atmosferă, în spiritul sărbatorii globale.
Promovarea integrează de asemenea o importantă componenta de online, site-ul
www.earth-hour.ro conţinând informaţii esenţiale pentru cei care doresc să se implice sau să susţină evenimentul, susţinută de postere şi proiecte speciale în presa scrisă, radio, innovative media, materiale de promovare neconvenţională şi one to one communication.
“Oamenii au impresia că lucrurile se vad mai bine cu lumina aprinsă. Exista însă lucruri pe care le poţi rezolva doar stingând lumina. Campania Earth Hour este o invitaţie la conştientizarea unor adevăruri care se văd mai bine cu lumina stinsă”, explică echipa de creaţie Ogilvy.
”Earth Hour este un moment de afirmare a responsabilităţii fiecăruia dintre noi pentru felul în care alegem să trăim. Stă în puterea noastră să dam un semnal că am devenit mai conştienţi de asta şi în România şi că suntem pregătiţi să ne implicăm„ a declarat Luminiţa Tanasie, Director WWF România.
Bucureştiul se va număra, ca şi anul trecut, printre capitalele lumii care vor stinge luminile în semn de susţinere a cauzei Earth Hour. Pe 27 martie, instituţii şi clădiri emblematice, monumente şi companii partenere şi susţinătoare ale evenimentului vor stinge lumina pentru o oră, de la 20.30, alăturându-se astfel celebrărilor simbolice la nivel mondial şi invitând oamenii din toata ţara să repete gestul, în casele lor. Celelalte 22 de oraşe care au confirmat participarea la Earth Hour 2010 şi în care se vor organiza manifestări similare celor din întreaga lume sunt: Aiud, Alba Iulia, Alexandria, Bacau, Baia Mare, Bistrita, Botosani, Braila, Buftea, Constanta, Craiova, Deva, Focsani, Giurgiu, Miercurea Ciuc, Mizil, Piatra Neamt, Ploiesti, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Timisoara.
Echipa care şi-a mobilizat toate mijloacele de convingere pentru ca românii să stingă lumina la fel ca toţi ceilalti locuitori ai planetei este formată din Albert Nica- Executive Creative director, Catalin Popescu – Senior Art Director şi Corina Bompa – Senior Copywriter, Alexandru Hariga- Web Designer, Anca Ungureanu- Art Director, Alex Badarau- Copywriter, Catalin Ghinescu- Web Designer, Cristiana Zodila- Copywriter, alaturi de Dani Macarie – Creative Director, Albert Nica – Executive Creative Director şi Vasile Alboiu – Creative Director Ogilvy Interactive, Raluca Anghel – Account Executive, Lilian Neagu – Production Director, Razvan Moroianu- DTP Executive, Cristian Serban – AV Producer şi Ruxandra Petrescu – Group Creative Director BTL, din partea Ogilvy Group.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}