Deși va fi lansată pe 1 aprilie, aceasta NU este o glumă: de mâine, consumatorii beneficiază oficial de Aplicația Profi, cea mai recentă facilitate prezentată de rețeaua de retail modern cu cea mai mare acoperire geografică din România.
“Ne bucurăm să facem încă și mai prietenoasă experiența de cumpărare din magazinele noastre, oferindu-le consumatorilor un plus de beneficii aliniate la cele mai recente tendințe din retailul alimentar modern si digitalizare,” a declarat Pawel Musial, Directorul general al Profi Rom Food. “
Disponibilă deja de câteva luni pentru testări în versiunea beta, aplicația este apreciată de public: aproape 200.000 de oameni apelează la ea pentru cumpărăturile lor de fiecare zi. Dar ce o face să fie atât de populară?
Să fie oare jocurile care îți permit să câștigi produse dacă pur și simplu apeși butonul de start și… ai noroc? Foarte posibil, de vreme ce aceasta pare sa fie prima aplicație din retailul alimentar care oferă astfel de satisfacții în zona instant gratification din România.
Ceea ce evident îi atrage pe mulți sunt ofertele prezentate clar, pe care fiecare le găsește în magazinul pe care, în aplicație, l-a desemnat ca preferat. Stând comod acasă cu telefonul în mână sau în timp ce-ți faci efectiv cumpărăturile la magazin, te uiți repede la aceste oferte și selectezi produsele pe care le dorești. Când ajungi la casă, te bucuri plătindu-le cu mai puțin decât prețul lor la raft.
Este posibil ca atracția să vină și de la bonusurile pe care, ca toată lumea, le primește prin simpla utilizare a aplicației, sub formă de sume care, în anumite condiții, cresc pe măsură ce îți faci cumpărăturile.
Ca să te bucuri de aceste beneficii nu trebuie decât să-ți creezi un cont în aplicație și apoi, cu ea deschisă, să scanezi de fiecare data codul QR afișat la casă înainte de a începe casierul să-ți marcheze cumpărăturile. Din acest moment, poti sa nu-ti mai faci griji nici în privința bonului căci, dacă îl pierzi cumva, îl vei găsi memorat în aplicație alături de toate celelalte pe care le-ai achitat de când ai început să o folosești.
În caz că dorești să știi ce campanie se derulează în zona ta, un tab distrinct de pe ecranul principal ti-o va arata cu toate detaliile necesare.
Sau poate că ești o persoană empatică si dorești să ajuți ucrainenii care au ajuns la noi fugind din calea ororilor războiului din țara lor. Dacă așa stau lucrurile, tot pe ecranul principal al aplicației tabul ‘Ajutor Ucraina’ te va duce pe pagina unde îți poți înregistra oferta de ajutor, iar ea va apărea în ucraineana, rusă, engleză și română.
Este posibil să vrei sa ajungi si la alte magazine decât la cel preferat, dar nu știi unde se află acestea. Ei bine, aplicația te ajută să le găsești pe cele din zona ta sau din alte părți, dovedindu-se un instrument foarte util când dorești să navighezi cu ușurință prin rețeaua Profi.
Iar nu în cele din urmă, daca într-o zi se întâmplă să nu știi exact ce ai vrea să faci de mâncare pentru tine și ai tăi, ei bine, în josul paginii principale o listă de sugestii și rețete tentante se actualizează în permanență și așteaptă să fie parcursă de privirea ta cercetătoare.