INVITAȚIE DESCHISĂ
Ținând cont de imensele oportunități de modernizare a întregii societăți românești, rezultate prin implementarea Mecanismului European de Redresare și Reziliență – PNRR, dar și de anumite bariere și obstacole de etapă cu care ne confruntăm, Societatea Civilă, în special prin implicarea experților, consultanților, managerilor și ai decidenților administrativi vine în întâmpinarea nevoilor concrete de actualizare și adaptare a expertizei complexe necesare aplicării tuturor tipurilor de proiecte, hard sau soft, din fonduri europene nerambursabile.
În acest scop, Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” (CIO-SUERD) invită pe toți cei care aspiră să-și pună competențele și abilitățile în beneficiul ”României viitoare” să profite de Pachetul Complet de Soluții și Oportunități, inclusiv prin implicare în conștientizarea și lobby-ul inter-instituțional prin apelul și la sistemul de alertare rapidă – EARLY WARNING PNRR referitor la oportunitățile de finanțare și colaborarea în consorții publice și private, în funcție de linia de finanțare și eligibilitatea fiecărei organizații în parte.
sursa foto
În esență, Pachetul conține soluții integrativ adaptate celor două dimensiuni obligatorii prin PNRR: digitalizarea transformativă și tranziția spre ”economie verde” prin DIGITAL UPGRADE PROJECT pentru maximizarea atractivității profilului organizației și prin cursuri online în sistem internațional ”lifelong learning” și consiliere personalizată pentru experți UE în redresare și reziliență, inovare urbană – smart & resilient city, managementul destinațiilor de ospitalitate turistică (OMD), managementul economiei circulare. Cursanții certificați primesc, la final, un set de beneficii specifice, inclusiv Scrisori de Recomandare Oficială către organizații sau entități specializate.
PROFEX – Rețeaua Națională a Promotorilor, Facilitatorilor și Experților CIO-SUERD reprezintă o platformă de informare, conștientizare și interacțiune profitabilă în beneficiul implicării și cooptării concrete și consistente în procesul de implementare al mecanismului de redresare și reziliență UE, în special prin PNRR și Pactul Ecologic European și celelalte programe complementare cu finanțare nerambursabilă. Rețeaua PROFEX reunește experți, practicieni, consultanți, manageri și cercetători din întreaga țară și din diaspora care își propun să contribuie prin expertiza lor la succesul rezultatelor și reformelor aferente PNRR.
Informații suplimentare și transmiterea expresiei de interes pentru una sau mai multe componente: https://ciosuerd.houseofeurope.ro/reteaua-profex/