Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a publicat joi, 12 iulie 2007, anunţul pentru revocarea ofertei de vânzare a acţiunilor deţinute la S.C. INAR S.A. Braşov. Decizia de revocare a fost luată de către conducerea AVAS în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 137/2002, care spune că: „În mod excepţional, în raport cu circumstanţele economice şi cu interesul manifestat de potenţialii cumpărători ori ţinând seama de alte condiţii care ar putea influenţa negativ rezultatele unui proces de privatizare, conducerea instituţiei publice implicate poate decide, pentru societăţile comerciale la care instituţia publică implicată stabileşte strategia de privatizare, modificarea sau revocarea ofertei de vânzare, precum şi schimbarea metodei de privatizare, potrivit principiilor din prezenta lege, în condiţiile prevăzute în normele metodologice emise în aplicarea acesteia.”, coroborat cu prevederile art. 12 alin.1 lit. d) din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 577/2002.
Odată cu revocarea ofertei, conducerea Autorităţii a hotărât şi restituirea, în termenul legal, a sumelor plătite de către ofertanţi pentru participarea la negociere, respectiv Garanţia de participare, preţul Dosarului de prezentare şi Taxa de acces la Camera de Date, după caz, conform art. 12 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din H.G. nr. 577/2002.
Reamintim că anunţul de vânzare a acţiunilor prin negociere cu selecţie pe bază de oferte tehnice a 57,10% din capitalul social al INAR a fost publicat în 5 aprilie 2007.
La data limită, 27 aprilie 2007, AVAS a înregistrat trei oferte din partea:
1. Consorţiului format din S.C. CONFIND S.A şi persoana fizică ROBU GHEORGHE;
2. Consorţiul CLASS REAL ESTATE;
3. Consorţiul „NECULAIE – RADU”.
Prin anunţul publicitar au fost impuse potenţialilor ofertanţi următoarele criterii de precalificare:
1. Inexistenţa sancţiunilor penale pentru săvârşirea următoarelor fapte: gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită sau alte contravenţii şi infracţiuni prevăzute în Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare – criteriu eliminatoriu.
2. Experienţă în domeniul Activităţi de testări şi analize tehnice, cod CAEN 7310 sau într-o ramură înrudită.
3. Bonitate financiară şi capacitate de a prelua o nouă afacere.
AVAS deţine un pachet de 476.180 acţiuni cu o valoarea nominală de 2,5 RON per acţiune. Ceilalţi acţionari sunt SIF Transilvania (38,99%) şi alte persoane fizice (3,91%).
Obiectul principal de activitate al societăţii este cercetare-dezvoltare în ştiinţe fizice şi naturale – cod CAEN 7310.
{mosloadposition user10}