Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Odată cu lansarea noului Tiguan, Volkswagen anunţă colaborarea cu Vodafone Romania, pentru solutii de conectivitate in automobile

Noul Volkswagen Tiguan a ajuns la distribuitorii Volkswagen din România în aceste zile. Ultima versiune a SUV-ului impresionează prin design-ul modern, confort şi conectivitate.

Este primul SUV care se bazează pe MQB (Modular Transverse Matrix), platforma Volkswagen care reprezintă un punct de referinţă în designul şi producţia automobilelor cu motor amplasat transversal. Una dintre caracteristicile platformei MQB este poziţia uniformă de montare a tuturor motoarelor şi montarea în poziţie identică a tuturor conceptelor de propulsie alternativă – de la gaz natural şi versiuni hibride, până la propulsie 100% electrică. Noul Tiguan a câştigat deja numeroase premii, atât în presa de specialitate (Auto Seitung – Auto Trophpy 2015, Auto Bild – All-wheel Car of the Year 2016, la categoriile off road şi SUV cu preţul sub 30.000 euro), cât şi la târguri internaţionale – Maşina anului 2016  la iF Design Award, unul dintre cele mai importante premii din lume în materie de design.

Totodată, Volkswagen anunţă începutul unei colaborări cu Vodafone Romania. Astfel, Volkswagen, cu sprijinul  Vodafone Romania, va oferi Internet gratuit, timp de un an, in reteaua Supernet 4G, certificata doi ani la rand pentru cele mai bune rezultate de voce si date din Romania, pentru toate automobilele Volkswagen care au în dotare App-Connect sau Car-Net.

“Am încheiat parteneriatul cu Vodafone Romania pentru a putea oferi clienţilor noştri servicii de internet de calitate şi conectivitate, oriunde s-ar afla.Toate maşinile Volkswagen care au în dotare App-Connect sau Car-Net vor avea Internet gratuit, timp de un an. Incepem acum cu noul Tiguan. CAR-NET constă în diferite pachete de servicii care asigură o mai bună informare a şoferilor înainte de a porni la drum și în timp ce sunt pe șosea, iar App-Connect le permite să îşi sincronizezea aplicaţiile de pe smartphone cu sistemul infotainment. Posesorii maşinilor Volkswagen vor fi mereu conectaţi la informaţii.” a declarat Bogdan Florea, Brand Manager, Volkswagen.

„Suntem incantati sa aducem automobilele Volkswagen in reteaua noastra Supernet 4G. Ne consolidam, prin acest parteneriat, prezenta in industria auto cu solutii care sustin evolutia catre era masinii inteligente. Astfel, continuam sa aducem inovatia solutiilor IoT lansate sub umbrela Industriei 4.0 in randul tot mai multor companii”, a declarat Daniel Bobu, Director, Enterprise Marketing, Vodafone Romania.

VOLKSWAGEN CAR-NET, prin Car-Net Guide & Inform și Guide & Inform Plus sunt pachete care au fost dezvoltate special pentru a oferi utilizatorilor numeroase funcții suplimentare pentru sistemul de infotainment. Ei pot căuta puncte de interes din zonă și, de asemenea, pot vizualiza informații disponibile online, precum meteo și știri. Unitatea de navigație afișează imagini panoramice la 360° cu numeroase locații din toată lumea. Aceasta permite tururi virtuale ale destinației dorite sau alte locații selectate din perspectiva pietonală.

În acest fel, se simplifică semnificativ navigarea în locații necunoscute. Destinațiile selectate în „Google Street View” se transferă cu ușurință în sistemul de navigație.

Car-Net e-Remote este un pachet de servicii dedicat exclusiv autovehiculelor electrice și hibrid plug-in. Utilizatorul știe în orice moment timpul de încărcare rămas și autonomia posibilă. Se poate controla de la distanță încărcarea optimă a bateriei în orice locație și în orice moment, folosind portalul e-Remote sau dispozitivul conectat.

De asemenea, utilizatorul poate seta temperatura dorită la interiorul autovehiculului înainte de a porni la drum si poate controla de la distanță instalația de climatizare prin portalul e-Remote sau prin dispozitivul conectat.

VOLKSWAGEN APP-CONNECT le permite soferilor să își conecteze smartphone-urile la sistemul infotainment  al autovehiculului și apoi să opereze aplicații  aprobate de la ecranul tactil al autovehiculului. Sistemul este compatibil cu orice tip de smartphone prin platformele Android Auto, Apple Car şi Mirrorlink.

App-Connect  permite utilizarea legală a aplicațiilor prin sistemul infotainment, chiar în timpul conducerii şi selectarea personalizată a funcțiilor și a conținutului personal asociat. Actualizările efectuate pe smartphone se fac automat şi în autovehicul.

De asemenea, App-Connect  conţine aplicațiile  Volkswagen cu funcții suplimentare atractive.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.