Miercuri, 12 martie, la ora 19.00, la Librăria Bastilia (Piaţa Romană nr. 5) din Bucureşti, Octavian Soviany va susţine o lectură publică din volumul Călcîiul lui Magellan, apărut de curînd la Editura Cartea Românească, şi în ediţie digitală.
Lectura va fi urmată de un dialog cu Nora Iuga şi Claudiu Komartin.
Aparente reportaje de călătorie, bogat împănate cu referinţe livreşti, poemele lui Octavian Soviany sînt, totodată, incursiuni prin arhivele prăfuite ale istoriei, promenade nostalgice prin trecutul artei şi al literaturii. Autorul construieşte aici harta, puternic personalizată, a unei Europe bîntuite de aspiraţia secretă a propriei sale nimiciri, pune pe hîrtie frisoane thanatice, e obsedat de forţele distructive ale istoriei.
Cîteva poeme de dragoste aduc puţină lumină, ici-colo, în acest univers, configurat în culori sumbre, cu un accentuat sentiment al zadărniciei. Astfel încît, şi în Călcîiul lui Magellan, Octavian Soviany se dovedeşte, înainte de toate, un poet al prafului şi al pulberii.
„Ca la toţi marii melancolici, realul e şi pentru Soviany într-o masivă hemoragie de substanţă; iar textele lui sînt încercări disperate de oprire sau măcar de compensare a ei. Şi tot din excesul atrabilar îi vine lui Soviany şi reflexul thanatofor – adică asocierea imediată a oricărei gesticulaţii cu semantisme funebre. Spus simplu, la orice s-ar gîndi, Soviany se gîndeşte de fapt la Moarte.” (Radu Vancu)
„Omul e vulnerabil, apăsat de viaţă (…) Important e ce face Soviany, ca poet, din această condiţie a vulnerabilităţii, care e a noastră, oricînd, oriunde… Uimitoare îmi pare capacitatea lui de a scoate, din eşec şi din traumă, din angoasă şi disperare, o poezie puternică în fiecare vers, aparent atît de simplu şi atît de tranzitiv.” (Daniel Cristea-Enache)
Octavian Soviany s-a născut la 23 aprilie 1954 la Braşov. Licenţiat al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, secţia de română-spaniolă. Doctor în filologie, specializarea literatură română. A publicat poezie, proză, critică literară, teatru. Laureat a numeroase premii literare. La Editura Cartea Românească a publicat volumele de poezie: Provincia pedagogică (1996) şi Dilecta (2006), iar în anul 2011, romanul Viaţa lui Kostas Venetis, urmat în 2012 de Arhivele de la Monte Negro. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1995.