Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Obtinerea de rezultate in materie de crestere si locuri de munca: Comisia prezinta recomandarile

specifice fiecarei tari pentru 2011

Comisia a adoptat 27 de seturi de recomandări specifice fiecărei țări – la care se adaugă un set pentru zona euro pe ansamblu – pentru a sprijini statele membre să definească politicile lor economice și sociale în vederea obținerii de rezultate în materie de creștere, locuri de muncă și finanțe publice.

La începutul acestui an, statele membre și Comisia au convenit asupra a 10 priorități-cheie pentru a face față actualei crize, pregătind calea spre o economie mai sustenabilă. Întrucât situația variază de la țară la țară, astăzi, Comisia recomandă măsuri bine definite pentru fiecare stat membru. Aceasta ar trebui să sprijine fiecare țară să se axeze pe leviere strategice în următoarele 12-18 luni, și astfel să stimuleze economia UE în ansamblu.

„Economia UE se află într-un punct critic. Redresarea câștigă teren, dar este foarte inegală pe continent – și există în continuare multe incertitudini”, a declarat președintele José Manuel Barroso. „În luna martie, statele membre au convenit asupra unui set important de angajamente pentru următoarele 12-18 luni. Acum trebuie să se asigure că toate statele pun în aplicare aceste angajamente, la nivel național, în funcție de specificul fiecărei țări. Prin recomandările specifice fiecărei țări, prezentate azi, recomandări bine definite și cuantificabile, Comisia furnizează statelor membre evaluarea sa cu privire la planurile lor naționale. Știm că realizarea obiectivelor pe care le-am fixat împreună, noi înșine, înseamnă uneori alegeri grele. Însă, dacă aceste eforturi sunt întreprinse în mod serios și de către toate părțile, vor permite Europei să iasă din criză și să garanteze prosperitatea noastră viitoare.”

Aceste seturi de recomandări sunt parte a semestrului european, prin care – pentru prima dată anul acesta – statele membre și Comisia au coordonat politicile lor economice și bugetare. Odată ce prioritățile au fost convenite la nivelul UE, statele membre au prezentat programele naționale pe care Comisia le-a analizat acum integral, prin intermediul acestor recomandări specifice, bine definite și cuantificabile.

În ansamblu, statele membre au urmărit să oglindească în programele lor prioritățile UE convenite, iar estimările lor macroeconomice sunt în general realiste. Cu toate acestea, programelor naționale le lipsește adesea ambiția și specificitatea. Multe state membre trebuie să fie mai ambițioase în ceea ce privește consolidarea fiscală, menținând totodată măsurile de stimulare a creșterii (cercetare și inovare, mediul de afaceri, concurența în sectorul serviciilor). Pe piețele forței de muncă, sunt necesare mai multe eforturi pentru a crește participarea forței de muncă, pentru a combate șomajul structural, pentru a reduce șomajul în rândul tinerilor și abandonul școlar timpuriu, precum și pentru a asigura că salariile reflectă productivitatea.

Context

Adoptarea recomandărilor specifice fiecărei țări marchează penultima etapă a unei perioade de șase luni de coordonare intensă a politicii economice între UE și statele membre, denumită semestrul european. Acesta demarează în luna ianuarie, când Comisia prezintă analiza anuală a creșterii, care stabilește prioritățile de politică economică pentru UE pentru anul care vine. Aceste priorități sunt aprobate de șefii de stat și de guvern în cadrul Consiliului European din martie. În perioada aprilie-mai, statele membre prezintă programele de stabilitate sau de convergență (privind finanțele publice) și programele naționale de reformă (privind reformele structurale și măsurile de stimulare a creșterii), la care Comisia răspunde prin recomandări specifice fiecărei țări. Angajamentele luate de cele 23 de state membre care participă la Pactul Euro+ au fost evaluate, de asemenea, de către Comisie ca parte a acestui proces și sunt incluse în recomandările sale.

Recomandările sunt elaborate astfel încât să fie puse în aplicare de statele membre în termen de 12-18 luni. Recomandările solicită aducerea în prim plan a măsurilor care vor stimula progresele în vederea atingerii obiectivelor cuprinse în strategia economică pe termen lung a UE, Europa 2020, cu obiectivele sale ambițioase la nivelul UE și la nivel național de atins până la sfârșitul acestui deceniu în domeniul locurilor de muncă, inovării, educației, energiei și incluziunii sociale.

Recomandările constituie o contribuție a UE în procesul decizional național. Statele membre sunt în continuare responsabile pentru elaborarea propriilor politici economice și pentru întocmirea bugetelor naționale. Însă, astăzi se recunoaște, în mare măsură, interdependența noastră, la nivelul UE în general și în zona euro, în special. De aceea, statele membre au aderat la setul comun de priorități economice pentru UE, pe care statele membre s-au angajat să le aplice la nivel național.

Recomandările vor fi adoptate de către șefii de stat și de guvern, expresie a guvernanței economice colective a UE și a faptului că UE este un spațiu economic unic, mai mult decât suma a 27 de economii distincte. Prin continuarea primului semestru european, UE recunoaște interdependența economică și oferă orientări colective fiecărui stat membru cu privire la viitoarele politici bugetare, economice și sociale.

Fiecare set de recomandări are la bază o analiză aprofundată a situației economice din fiecare stat membru, descrisă în documentele de lucru ale serviciilor Comisiei, publicate tot astăzi. Estimările macroeconomice au fost evaluate în raport cu previziunile din primăvară formulate de Comisie. Măsurile naționale enumerate în programe au fost examinate pentru a se stabili dacă oferă un răspuns adecvat la provocările specifice fiecărei situații.

Următoarele etape

Recomandările vor fi discutate și aprobate de către Consiliul European la 23-24 iunie, după ce vor fi discute în Consiliul ECOFIN și EPSCO. Punerea în aplicare va fi monitorizată în cursul anului următor de către Comisie și statele membre prin intermediul unui proces riguros și continuu de evaluare inter pares. Comisia va evalua progresele la nivelul UE în următoarea sa analiză anuală a creșterii, în ianuarie 2012, și la nivelul fiecărui stat membru în următorul său set de recomandări specifice fiecărei țări, în iunie 2012.

Persoane de contact:

Pia Ahrenkilde Hansen (+32 2 295 30 70) +32 4 98 953 070

Simon O’Connor (+32 2 296 73 59) – +32 4 607 67 359

Amadeu Altafaj (+32 2 295 26 58) – +32 4 989 52 658

Cristina Arigho (+32 2 298 53 99) – +32 4 989 82 118

Pagini Utile

* Întrebări frecvente MEMO/11/382
Documentul de referinţă despre Noua guvernanță economică a Europei
Pagina de internet Europa 2020

Bucuresti, 08.06.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.