Programul de ştiri Observator16, difuzat pe Antena 1, a fost lider de piaţă în perioada 1-29 iulie, de luni până vineri, în cadrul publicului din mediul urban, cu vârste cuprinse între 15 şi 54 de ani, conform datelor furnizate de GFK România.
Observator16, de luni până vineri, a înregistrat o audienţă medie de 2.6%rtg şi o coţă de piaţă de 17.7%. Cea mai mare audienţă a fost înregistrată de ediţia de luni, 11 iulie 2011 (3.2%rtg şi 19.4%shr). Cea mai mare cotă de piaţă a fost înregistrată de ediţia din 27 iulie 2011 (23.2%shr şi 3.1%rtg).
În intervalul orar 16.00 – 17.00, în perioada 1-29 iulie, 81% dintre ediţiile Observator16 au înregistrat cifre de audienţe superioare celor înregistrate de către principalii competitori.
În medie, 163 000 de telespectatori au urmărit zilnic, în luna iulie, Observator16, surclasând cei 132 000 de telespectatori ai Pro TV, cei 75 000 de telespectatori ai Acasă TV şi cei 58 000 ai Kanal D.
Observator 16 este programul de ştiri difuzat în intervalul orar 16.00 – 17.00 şi prezentat de către Oana Frigescu.
În economia celor cinci ediţii ale Observatorului difuzate de-a lungul zilei, Observator 16 este cel mai complet program de ştiri de după-amiază şi reuneşte atât evenimentele cheie petecute până la ora prânzului dar şi cele în curs de desfăşurare.
Oana Frigescu este la pupitrul Observator13 şi Observator16 din anul 2009, făcând iniţial echipă cu Alex Ferariu în cadrul Observatorului de week-end. Jurnalele de ştiri prezentate de Oana Frigescu sunt constant lider de audienţă, iar ca mulţumire pentru preţuirea publicului, Oana Frigescu şi-a lansat de curând blogul personal, la adresa oanafrigescu.ro.