de către Asociaţia Societăţilor Financiare din România – ALB la OUG 50/2010
Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România, în calitate de organizaţie neguvernamentală, reprezentată a consumatorilor, se bucură de recunoaştere atât naţională, fiind membră în diverse structuri naţionale, cât şi internaţională, fiind membră a Organizaţiei Mondiale a Consumatorilor „Consumers International”, cu sediul la Londra, a Organizaţiei Europene a Consumatorilor (B.E.U.C.), Bruxellex, Belgia, a Dialogului TransOceanic al Consumatorilor – TACD, consideră că poziţia mediului bancar împotriva OUG 50/2010 privind contractele de credit încheiate de consumatori a plecat întotdeauna de la premise false care nu îşi au acoperirea în realitate. Preluarea acestei poziţii şi a amendamentelor propuse de către cele două asociaţii reprezentante ale industriei de produse şi servicii financiare de modificarea a OUG 50/2010 ar fi deosebit de nocivă şi nu ar face decât să creeze o situaţie de insecuritate pentru consumatorii care au început deja să-şi ceară drepturile.
În acest sens supunem atenţiei onoraţilor membrii ai Camerei Deputaţilor observaţiile APC România faţă de aceste amendamente înaintate, pentru a vă arăta caracterul incorect al acestora faţă de respectarea drepturilor consumatorilor şi totodată de promovare a unui comportament incorect faţă de aceştia.
1. Observaţiile APC România faţă de amendamentele propuse de către ARB
a) Modificarea art. 35, alin. 1, lit. d) din OUG 50/2010 prin permiterea perceperii unui comision de retragere pentru sumele trase din credit prin instrument de plată, card de debit/credit
Comentariu:
Scopul regulii stabilite prin OUG 50 este în mod evident de a împiedica impunerea în sarcina consumatorilor a unor costuri suplimentare faţă de cele plătite deja prin rata dobânzii şi incluse în calculul DAE. De asemenea, se evită o diferenţiere între consumatorii care aleg să utilizeze sumele din credit altfel decât prin instrumente de plată electronice tip card de credit/debit.
Nu credem că „dificultatea” unei soluţii tehnice ar trebui să determine eliminarea unei reguli care protejează consumatorii şi crearea unei diferenţe de regim în funcţie de instrumentul de plată utilizat.
Privind lucrurile dintr-o altă perspectivă, propunerea ARB ar putea fi de natură să determine consumatorii să apeleze din ce în ce mai puţin la anumite tipuri de credite, ceea ce ar avea efecte negative asupra mediului bancar.
b) Modificarea art. 37 din OUG 50/2010 prin permiterea modificării marjei dobânzii în cazul contractelor aflate în derulare.
Comentariu:
Art. 37, lit. b) din OUG 50 reprezintă unul din principalele argumente legale pe care se bazează acţiunea corelată a consumatorilor.
În esenţă, întregul art. 37 nu are drept scop decât transparenţa în modul de calcul al ratei dobânzii. Amintim aici de creşterile abuzive ale ratei dobânzii practicate în trecut şi determinate de apariţia crizei economice, faţă de care consumatorii nu s-au putut apăra tocmai din cauza modului netransparent de formare a ratei dobânzii şi includerii în contracte a unor clauze care dădeau dreptul băncilor să modifice în mod arbitrar dobânzile.
Disputa apărută în momentul conversiei la noul mod de calcul are drept cauză principală nivelul indicilor de referinţă care este, ca urmare a crizei economice, unul foarte scăzut.
Posibilitatea oferită băncilor de a modifica marja dobânzii în această situaţie ar fi extrem de nocivă pentru consumatori. Băncile doresc păstrarea nivelului ratei dobânzii stabilit la momentul încheierii contractului prin adăugarea la nivelul actual scăzut al indicelui de referinţă a unei marje a dobânzii majorate excesiv.
Trebuie avut în vedere faptul că majoritatea contractelor de credit aflate în derulare sunt încheiate pentru perioade mari de timp. Nivelul actual al indicilor de referinţă nu se va mai păstra decât pentru o scurtă perioadă de timp.
În aceste condiţii, dacă propunerea ARB ar fi acceptată, s-ar ajunge în viitorul apropiat la o creştere a nivelului ratei dobânzii ceea ce ar însemna o atingere a drepturilor consumatorilor consfinţite prin contractele de credit încheiate cu banca. Apreciem că scopul OUG 50 este protejarea consumatorilor şi nu aducerea acestora în situaţia de a nu mai putea plăti ratele dobânzii, în timp ce băncile ar avea de câştigat din nou.
c) Păstrarea costului total al creditului prin regruparea/redenumirea comisioanelor existente în contractele aflate în derulare
Comentariu:
Din analiza art. 36 din OUG 50 rezultă că, pentru contractele în derulare, băncile nu vor putea percepe decât un singur comision lunar sau cu altă frecvenţă – pentru administrarea creditului ori a creditului curent. Comisionul de analiză dosar nu va mai putea fi perceput pentru că este vorba de contracte deja acordate, compensaţia pentru rambursare are un regim de la care nu se poate deroga şi nu intervine decât în situaţii specifice, costurile aferente asigurărilor sunt deja incluse în unele contracte ca atare, iar comisionul unic se referă numai la anumite servicii oferite ocazional la cererea expresă a consumatorilor.
Prin urmare, solicitarea ARB s-ar traduce prin comasarea tuturor comisioanelor existente într-unul singur – de administrare credit sau de administrare cont curent.
Scopul legiuitorului a fost de a limita numărul comisioanelor , precum şi de a împiedica modificarea celor existente sau introducerea unora noi. Cu alte cuvinte, legiuitorul a înţeles să limiteze practicile băncilor de a obţine câştiguri pe seama unor taxe impuse consumatorilor, dintre care multe nici nu au fost stabilite la încheierea contractului sau incluse în calculul iniţial al DAE. Aceste taxe, comisioane ar trebui să aibă drept scop acoperirea unor costuri ale creditorului legate de administrarea creditului. Or ceea ce s-a întâmplat în trecut a arătat că băncile au urmărit cu totul altceva – să obţină câştiguri suplimentare pe seama consumatorilor.
De altfel, legiuitorul a înţeles să prevadă o limitare a nivelului costurilor aferente costului curent, tocmai pentru a se evita apariţia unor situaţii precum cea descrisă mai sus. Astfel, prin art. 35, alin. 2 din OUG 50 se stabileşte că aceste costuri aferente contului curent „trebuie să corespundă costurilor efective ale creditorului, să se limiteze la acoperirea acestora şi sa nu conducă la obţinerea de venituri suplimentare.”
Solicitarea ARB şi practica unor bănci la încheierea actelor adiţionale pentru conformarea cu dispoziţiile OUG 50 nu fac decât să vină în contradicţie evidentă cu această direcţie de reglementare.
În sfârşit, trebuie să facem o precizare asupra comisionului de risc citat de ARB în motivarea amendamentului. Acest tip de comision a reprezentat cauza mai multor litigii apărute între consumatori şi creditorii care-l percepeau. ANPC a dispus în repetate rânduri eliminarea acestuia din contracte şi a aplicat sancţiuni băncilor, soluţia această fiind confirmată şi de hotărâri ale instanţelor sesizate.
d) Presupusa retroactivitate a OUG 50/2010
Comentariu:
Cu riscul de a ne repeta, în acest caz nici nu se discută despre o eventuală retroactivitate a OUG 50. Într-adevăr, noua reglementare se aplică şi contractelor aflate în derulare şi de aici se poate crea impresia unei retroactivităţi, dar adevărul este că OUG 50 se aplică numai pentru viitor, numai efectelor viitoare ale contractelor încheiate înainte de intrarea sa în vigoare, nu are nici un efect asupra prestaţiilor deja efectuate (nu sunt recalculate dobânzi plătite anterior, nu se prevede posibilitatea returnării comisioanelor deja încasate).
2. Observaţiile APC România faţă de amendamente ALB
a) Modificarea art. 30, alin. 3 din OUG 50/2010 prin definirea creşterii semnificative ca o creştere semnificativă peste un prag semnificativ pe care fiecare creditor şi-l va defini în conformitate cu propria politică de risc şi normele proprii de creditare.
Comentariu:
Art. 30 alin. 2 stabileşte obligaţia creditorului de a actualiza informaţiile privind consumatorul şi de a evalua bonitatea acestuia de fiecare dată când valoarea totală a creditului se modifică, de comun acord, în sensul unei creşteri semnificative. OUG defineşte creşterea semnificativă ca o creştere de peste 15% din valoarea iniţială a creditului.
Scopul regulii stabilite prin art. 30 este evident – evitarea apariţiei situaţiilor de supra îndatorare, atunci când consumatorii nu-şi mai pot plăti datoriile. Regula este una care foloseşte ambelor părţi – consumatorului pentru că îl împiedică să se împrumute excesiv, creditorului pentru că în acest fel se asigură că ratele dobânzii vor fi plătite.
Întrebarea care se pune în acest caz este dacă trebuie lăsată la dispoziţia creditorilor stabilirea pragului de creştere semnificativă. Având în vedere importanţa regulii, aşa cum am arătat mai sus, considerăm că soluţia aleasă prin art. 30, alin. 3 este una corectă, respectiv stabilirea pragului la 15% din valoarea iniţială a creditului. Ne vedem nevoiţi să apelăm din nou la experienţa din trecut pentru a motiva această opţiune.
Este binecunoscută practica acordării „creditului cu buletinul”, în care consumatorii puteau încheia contracte de credit fără a trebui să dovedească în vreun fel capacitatea de a plăti ratele dobânzii. La fel de bine ştiut este faptul că această practică, care a dăunat atât consumatorilor, cât şi creditorilor, nu a încetat decât după intervenţia autorităţilor, în speţă BNR.
Stabilirea clară a unei reguli pentru verificarea bonităţii consumatorului este de natură a elimina asemenea situaţii precum cea descrisă.
b) Modificarea art. 35, alin. 1, lit. d) din OUG 50/2010 prin permiterea perceperii unui comision de retragere pentru sumele trase din credit prin instrument de plată.
A se vedea comentariul de la pct. a) la amendamentele depuse de ARB.
c) Modificarea art. 36 din OUG 50/2010 prin înlocuirea sintagmei „comision unic” cu „comisioane care nu pot fi modificate unilateral”.
Comentariu:
Trecând peste faptul că modificarea unilaterală a comisioanelor este oricum interzisă prin art. 35, propunerea ALB nu face decât să deschidă posibilitatea creditorilor de a stabili un număr nelimitat de comisioane pentru diferite servicii, ceea ce nu ar avea ca efect decât inducerea unei stări de confuzii în rândul consumatorilor. Comisionul unic este destinat să acopere costurile creditorului pentru anumite servicii având caracter ocazional, prestate la cererea expresă a consumatorului.
În acest caz singurul prejudiciu adus consumatorilor ar putea fi produs prin stabilirea unor valori ale comisionului unic care să nu corespundă costurilor creditorului, ci care să aibă drept scop obţinerea uni câştig suplimentar pe seama consumatorilor.
d) Modificarea art. 40, alin. 2 din OUG 50/2010 prin eliminarea obligaţiei creditorilor de a face dovada că au depus toate diligenţele pentru informarea consumatorilor cu privire la semnarea actului adiţional şi înlocuirea acesteia cu obligaţia creditorilor de a depune diligenţe în sensul informării consumatorilor.
Comentariu:
Propunerea ALB vizează înlocuirea unei obligaţii care avea drept scop informarea efectivă a consumatorilor cu una lipsită de conţinut şi care ar avea drept efect eliminarea răspunderii creditorilor în acest sens. Informaţiile apărute ulterior expirării termenului limită până la care creditorii erau obligaţi să încheie acte adiţionale pentru modificarea contractelor aflate în derulare în conformitate cu OUG 50 au arătat că au existat multe probleme în ceea ce priveşte informarea consumatorilor: majoritatea creditorilor au aşteptat până aproape de expirarea termenului limită pentru a aduce la cunoştinţă consumatorilor prevederile actelor adiţionale, au existat cazuri în care actele adiţionale nu au fost aduse deloc la cunoştinţă sau au fost aduse numai în urma insistenţelor consumatorilor. Considerăm că perioada de 90 de zile a fost mai mult decât suficientă pentru adaptarea contractelor la noile dispoziţii, prin urmare creditorii ar trebui să poată dovedi că au luat toate măsurile pentru informarea consumatorilor, in caz contrar, având în vedere importanţa acestor acte adiţionale, urmând să răspundă contravenţional.
e) Modificarea art. 65 din OUG 50/2010 privind drepturile consumatorilor în cazul contractelor de credit legate.
Comentariu:
Art. 65, alin. 1 din OUG 50 preia, cuvânt cu cuvânt, art. 15, alin. 2 din Directiva 48/2008. O eventuală modificare în sensul dorit de ALB, prin diminuarea conţinutului dreptului consumatorului aşa cum a fost stabilit în Directivă, va însemna că România nu a transpus conform Directiva, putând fi sancţionată din acest motiv.
În ceea ce priveşte art. 65, alin. 2 care stabileşte răspunderea solidară a creditorului şi a vânzătorului în cazul în care bunurile sau serviciile care fac obiectul unui contract de credit legat nu sunt furnizate sau sunt furnizate parţial ori nu sunt conforme cu contractul, suntem de părere că nu este vorba de o reglementare excesivă, ci numai de o măsură necesară de protecţie a consumatorilor pentru evitarea apariţiei situaţiilor în care consumatorul deşi se află cu plata ratelor la zi nu poate utiliza bunul sau serviciul furnizat. De altfel, art. 65 stabileşte clar că în cazul unor probleme consumatorul trebuie să se îndrepte mai întâi către furnizor.
{mosloadposition user9}
