Pentru începutul acestei luni, București Mall ți-a pregătit o serie de seri stelare, prin proiectul Astro Nights. Fie că te pasionează galaxia și studiul aștrilor, ori te rezumi la plăcerea de a privi cerul înstelat într-o seară senină de vară, București Mall îți propune să mergi #BeyondTheSkyline, cu Astro Nights: seri cu activități ce au la bază astronomia și înțelegerea fenomenelor astrale, împreună cu cunoscători.
Astro Nights se desfășoară în două seri, pe 4 și 7 august și, pentru a avea parte de o experiență celestă inedită, activitățile vor avea loc într-un cadru special, pe acoperișul parcării București Mall. În ambele zile, programul începe la ora 20, cu prezentarea „Vânătoarea de eclipse”, susținută de Cătălin Beldea, vânător de eclipse solare, astronom și fotograf.
În cadrul evenimentului, participanții vor putea descoperi și înțelege mai bine fenomenele ce au loc în univers, prin observații astronomice cu ajutorul a trei telescoape performante. De asemenea, pe parcursul întregii seri, doritorii pot participa la atelierul de astronomie condus de Dan Avasi, pasionat în știința stelelor.
Mai jos puteți regăsi programul pentru serile de 4 și 7 august:
20.00 – 21.00 Prezentare „Vânătoare de eclipse”, cu Cătălin Beldea, vânător de eclipse solare, astronom și fotograf;
21.00 – 23.00 Observații astronomice cu 3 telescoape – descoperim și înțelegem fenomenele astronomice;
20.00 – 23.00 Atelier de astronomie, unde vei avea parte de experimente inedite cu Dan Avasi.