Obligațiunile corporative denominate în euro emise de Vivre Deco (VIV25E), unul dintre cei mai mari retaileri online de mobilă și decorațiuni din Europa Centrală și de Est, intră la tranzacționare pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) al Bursei de Valori București (BVB), la o lună după finalizarea plasamentului privat.
Astfel, Vivre Deco este prima societate din sectorul e-commerce care listează la BVB obligațiuni denominate în euro.
Vivre a derulat la începutul lunii martie un plasament privat de obligațiuni prin care a atras 3,45 milioane euro. Obligațiunile au o maturitate de 5 ani și o dobândă fixă de 5,25% pe an, plătibilă trimestrial.
” Vivre Deco este o poveste de succes a antreprenoriatului românesc și suntem mândri că își face intrarea pe bursă prin această emisiune de obligațiuni. Această poveste de succes Made in Romania este confirmată atât de expansiunea regională a companiei, prin situațiile financiare, dar mai ales prin faptul că investitorii au decis să investească în obligațiunile Vivre într-o perioadă marcată de incertitudini pe piețele financiare.
Totodată, suntem încântați să prezentăm investitorilor de pe piața de capital o ofertă din ce în ce mai bogată de instrumente financiare în care pot investi, contribuind, astfel, la susținerea antreprenorilor români și demonstrând tuturor că investitorii sunt dispuși întotdeauna să investească într-o companie cu perspective serioase de dezvoltare”, a declarat Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.
În cadrul plasamentului privat, Vivre Deco a oferit spre vânzare 30.000 de obligațiuni cu o valoare nominală de 100 de euro, la o dobândă între 4,5% p.a. și 5,5% p.a.. Plasamentul a fost suprasubscris, iar emitentul a decis suplimentarea ofertei, vânzând 34.534 de obligațiuni, în valoare cumulată, de 3,45 milioane euro. Obligațiunile au fost cumpărate de 66 investitori, atât persoane fizice, cât și investitori instituționali.
”Studiem oportunitatea finanțării prin piața de capital din România de peste 3 ani și ne bucurăm ca este posibil, atât pentru Vivre, cât și pentru alte companii românești, să-și facă planuri de creștere prin Bursa de Valori București. Succesul acestei emisiuni de obligațiuni ne bucură și, în același timp, ne obligă sa atingem performantele propuse.
Chiar și în această perioadă în care mulți retaileri suferă, investițiile noastre în tehnologie sunt răsplătite și suntem într-o creștere semnificativă la trimestrul 1 2020 comparativ cu anul 2019. Mă voi asigura că suntem în continuare o prezență activă și profitabilă pentru investitorii actuali și viitori”, a declarat Monica Cadogan, cofondator și Director General al Vivre Deco.
Plasamentul privat și admiterea la tranzacționare a obligațiunilor au fost asistate de BT Capital Partners, societatea de investment banking a Grupului Financiar Banca Transilvania (TLV), în calitate de Consultant Autorizat.
Vivre va folosi finanțarea atrasă pentru susținerea strategiei sale de dezvoltare accelerată, în special prin investiții în instrumente de marketing, cu scopul extinderii bazei de clienți și a creșterii notorietății brandului, precum și prin investiții în tehnologie și automatizări.
Vivre Deco a înregistrat, anul trecut, venituri de aproape 200 milioane lei, un profit operațional EBITDA de 7,1 milioane lei și un profit net de 3,4 milioane lei. Compania este prezentă în nouă țări din Europa Centrală și de Est și a înregistrat o dezvoltare susținută în ultimii 5 ani, cifra de afaceri crescând în medie cu 28% anual.
Totodată, Vivre Deco este una dintre cele 15 companii finaliste ale ediției din 2019 a programului Made in Romania: Liga BVB, programul fanion al Bursei de Valori București destinat identificării, promovării și susținerii viitoarelor motoare de creștere ale economiei României.
În acționariatul Vivre Deco se regăsesc firmele Neogen (50%) și Advisory Delta (45%) și Nagy Vajda Andras Peter (5%). Firma Neogen este deținută în proportie de 67% de Călin Fusu, 13,54% de Nagy Vajda Andras Peter, 10,86% de Bodo Zoltan Ferenc și 8,6% de Laszlo Robert. Advisory Delta are un singur acționar, Walnut Investments OOD, o companie cu sediul în Bulgaria, care este deținută de Oliver Cadogan, membru al Consiliului de Administrație al Vivre și soțul Monicăi Cadogan, directorul general al Vivre.
Intermediarul plasamentului privat și al listării obligațiunilor, BT Capital Partners, a intermediat în ultimele 12 luni cinci emisiuni de obligațiuni corporative și trei tranzacții de fuziuni și achiziții, în valoare de circa 250 milioane euro, fiind printre cei mai activi consultanți de investment banking din piața locală.