Obligațiunile corporative denominate în euro emise de OMRO IFN Târgu Mureș (OMRO25E), una dintre primele instituții de microfinanțare înființate în România, intră la tranzacționare pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) al Bursei de Valori București (BVB), după finalizarea unui plasamentul privat în valoare de 2 milioane euro.
”Fiecare rundă de finanțare încheiată cu succes pe piața de capital este o nouă cărămidă pusă la construcția acestui viaduct prin care circulă capitalul de la investitori către companii și care ajută la dezvoltarea întregului ecosistem. Banii atrași de OMRO prin această emisiune de obligațiuni vor ajunge sub formă de credite în economiei și ne bucurăm că astfel de exemple demonstrează că bursa este un mecanism real de finanțare al economiei.
Orice perioadă aduce provocări, dar și oportunități, iar un factor important în dezvoltarea companiilor și a obținerii unui randament cât mai bun al investiției este de cele mai multe ori chiar rapiditatea cu care managementul companiilor, dar și investitorii profită de oportunități, chiar și de cele apărute în criză. Qualitance, Vivre Deco și OMRO IFN sunt cele mai recente trei companii care au venit la BVB în mai puțin de o lună și, totodată, rundele de finanțare derulate de acestea sunt dovezi că bursa este locul unde planurile serioase de dezvoltare își pot găsi finanțarea necesară pentru a fi transpuse de pe hârtie în realitate”, a declarat Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.
OMRO a derulat în perioada 16 decembrie 2019–27 ianuarie 2020 un plasament privat prin care a atras de la investitori 2 milioane de euro, printr-o emisiune de obligațiuni cu maturitate de 5 ani și dobândă fixă de 7,5% p.a. plătibilă semestrial. Emisiunea cuprinde 10.000 de obligațiuni cu o valoare nominală de 200 euro/obligațiune. Fondurile atrase prin emisiunea de obligațiuni vor fi utilizate pentru finanțarea activității de creditare precum si a altor cheltuieli operaționale curente ale emitentului.
”Compania își propune să sprijine dezvoltarea inițiativelor antreprenoriale din România, atât prin metode tradiționale, cât și prin introducerea de soluții digitale inovative. OMRO se află în plin proces de transformare strategică, susținut de o serie de investiții majore în digitalizare și infrastructură IT, precum și de parteneriate cu instituții de referință pentru finanțarea activității, precum Fondul European de Investiții, care a devenit un partener de finanțare cheie printr-un credit subordonat pe 10 ani acordat în anul 2019 în baza programului EaSI Capacity Building și printr-un instrument de garantare de 75 milioane lei pentru credite nesecurizate.
În ultima perioadă, OMRO a făcut investiții substanțiale în tehnologie și digitalizare, fiind deja în faza de testare a unei platforme de microfinanțare 100% digitală, care combină tehnologii de inteligență artificială pentru procesul de cunoaștere a clientelei și analiză de risc, cu elemente care permit disbursarea unui credit la distanță, cum ar fi semnătura electronică calificată. În plus, OMRO pregătește lansarea unei aplicații de mobil care va permite clienților din segmentele Micro, IMM sau PFA să își deschidă un cont bancar virtual online cu un card atașat și să beneficeze de servicii digitale menite să ajute antreprenorii să își gestioneze afacerea mai eficient, cum ar fi facturarea electronică.
Suntem bucuroși să debutăm la BVB cu emisiunea noastră inaugurală de obligațiuni. Am observat un nivel semnificativ de interes cu privire la obligațiunile OMRO pe 5 ani, ceea ce subliniază încrederea pe care piața o are în modelul nostru de afaceri, echipa de management și principiile noastre fundamentale ce îmbină microfinanțarea și digitalizarea financiară. Chiar și în aceste condiții dificile, OMRO continuă sa finanțeze afacerile clienților săi”, a afirmat Paul Panciu, Președintele Consiliului de Administrație OMRO IFN SA.
Runda de finanțare prin plasamentul privat a fost intermediată de Goldring și BRK Financial Group (BRK), iar admiterea obligațiunilor la tranzacționare a fost asistată de Goldring, în calitate de Consultant Autorizat.
”Ne bucurăm că am ajuns aici, un punct nu de final, ci de început pentru OMRO și investitorii săi. Ne bucurăm pentru că investiția în obligațiunile OMRO25E devine acum o oportunitate pentru orice investitor, nu doar pentru cei profesionali, către care am fost obligați de prevederile legislative să ofertăm, împreună cu BRK Financial Group, în cadrul plasamentului privat. Emisiunea de obligațiuni OMRO a fost un proiect care ne-a încântat, în aceeași măsură în care ne-a provocat.
De la valorile și istoricul organizației și până la profilul acționarilor – excepțional din perspectiva profesionalismului și experienței în leaderhip și management în instituții de finanțare internaționale, OMRO IFN ne-a convins că dispune de multă forță, resurse și vizionarism, necesare pentru a-și atinge obiectivele ambițioase. OMRO e deschizător de drumuri, inovator și curajos. În același timp, sistemul de guvernanță și conducerea executivă competentă și responsabilă asigură un bun control al riscurilor pe întreg lanțul de finanțare, de la atragere de resurse la acordarea și garantarea microcreditelor. Dorim mult succes conducerii OMRO IFN în proiectele viitoare și așteptăm următoarea lor inițiativă pe BVB”, a spus Virgil Zahan, directorul general al Goldring.
“Ne bucurăm să vedem tot mai multe societăți care utilizează piața de capital pentru a-si diversifica sursele de finanțare, cât și interesul în creștere din partea investitorilor pentru achiziția de obligațiuni. În perioada următoare mă aștept să crească rolul pieței de capital ca și sursă de finanțare pentru activitatea societăților“, a declarat Răzvan Raț, Director general adjunct al BRK Financial Group.
OMRO IFN este una dintre primele instituții de microfinanțare din România. În anul 2007, societatea a fost înregistrată în Registrul General al instituțiilor financiare non-bancare (IFN) al Băncii Naționale a României (BNR), specializându-se în acordarea de credite pentru finanțarea afacerilor din agricultură (microferme si ferme mici) și, totodată, în acordarea de microcredite acelor întreprinderi mici, mijlocii și microîntreprinderi (MIMM) care nu se califică pentru acces la servicii financiare bancare.
Schimbarea acționariatului începând cu 2018, a marcat un moment de inflexiune în evoluția societății, translatând perspectivele și viziunea OMRO spre expansiune geografică și prin acces digitalizat la o plajă mult mai largă de clienți potențiali cu obiectivul de a ajunge cea mai importantă platformă independentă de microfinanțare din România.
La finalul anului 2019, OMRO avea un portofoliu de credite de 17,1 milioane lei, aproape dublu față de cel din 2018, și 569 clienți activi (261 clienți noi).