Consolul onorific al Romaniei la Boston, Dan Dimancescu, insotit de un grup de turisti americani, a participat la seara incendiara de muzica interbelica oferita de Irina Sarbu & The Band duminică, 8 august, de la ora 21:00, in cinematograful din Rasnov.
Dimancescu a apreciat eforturile si implicarea autoritatilor locale in a face din Rasnov un oras viu ce aduce aproape de suflet evenimente de cultura si valoare: „Irina Sarbu & The Band au fost o alegere inspirata pentru Festivalul de Film Istoric. Sunt minunati acesti artisti,” a declarat Dimancescu.
Irina Sarbu & The Band au incantat peste 100 de turisti si localnici cu piese indragite ale lui Zavaidoc, Moscopol, Cristian Vasile si nu numai. Printre cantecele interpretate se numara: „Povestea unui Pierde-Vara”, „Vrei sa ne-ntalnim sambata seara?”, „Sub balcon eu ti-am cantat o serenada”, „Povestea Nunutei”, „Femeia, eterna poveste”, „Zaraza”, „Iubesc femeia”, „C’est si bon”, „La vie en rose” etc.
Seara interbelica de muzica vocala, „Bucuresti, mon amour”, a adus la Rasnov si peste 20 de studenti romani plecati la universitati de prestigiu din diferite colturi ale lumii.
Fiecare piesa a facut publicul sa vibreze: „Repertoriul nostru reuneste diferite categorii de public: de la tineri pana la varstnici. Ma bucura mesajele pe care le primesc din partea celor tineri. De multe ori imi spun ca prin noi au redescoperit muzica de altadata. Este cel mai mare compliment pe care il primim dupa concerte. Vrem sa readucem in lumina muzica adevarata, de calitate. Nu ne cream asteptari de la nimeni. Facem ceea ce stim mai bine, ne simtim bine pe scena si astfel publicul reactioneaza. Special pentru aceasta seara, mi-am cumparat de la Paris un melon negru pentru a completa atmosfera sugerata prin cantec,” a declarat Irina Sarbu.
La terminarea spectacolului, rasnovenii si-au manifestat dorinta de a-i mai avea ca oaspeti pe Irina Sarbu & The Band (Puiu Pascu – keyboard, Alin Constantiu – clarinet, Nicu Baran – bas si Dragos Mihu – tobe).