Invitată în studioul emisiunii „Un show păcătos”, Oana Zăvoranu a declarat că filmările pentru serialul de comedie în care va juca alături de Daniela Crudu vor începe în curând. Vedeta a explicat modul în care decurg pregătirile pentru aceasta producţie, care este acum la faza de episod pilot.
Conform Oanei, fiecare actor implicat în această nouă producţie marca Antena 1 a fost supus atenţiei unui focus group, format din câteva sute de persoane. Se pare că reacţia celor care au avut ocazia de a-i vedea reprezentaţia actoricească a fost extrem de favorabilă Oanei şi că majoritatea şi-ar dori ca rolul ei să fie transformat în cel principal.
„Cetăţenii care au vizionat episodul pilot se pare că au ajuns la concluzia că rolul meu trebuie să fie mult mai extins, mai bine zis, principal. Pot să spun doar atât. Din câte ştiu eu, mă cheamă Angi şi joc un rol negativ” a spus Oana. Aşadar, episodul pilot va fi refilmat, de data aceasta va fi inclusă în distribuţie şi Daniela Crudu.