Oana Bordeanu a preluat recent conducerea departamentului de resurse umane în cadrul Wave Division, pe poziţia de HR Manager. Pe lângă coordonarea activităţii departamentului, responsabilităţile acesteia includ implementarea unor sisteme de evaluare a performanţelor profesionale a angajaţilor, integrarea în echipă a noilor angajaţi şi colaboratori şi adaptarea structurii organizatorice a companiei în toate etapele dezvoltării acesteia.
Oana Bordeanu are o experienţă de 6 ani în domeniul resurselor umane, anterior ocupând funcţia de HR Manager în cadrul CG&GC Intelligent Technology, poziţie din care a dezvoltat şi implementat o strategie completă de HR, cu accent pe recrutarea, formarea şi dezvoltarea profesională a angajaţilor.
„M-am alăturat echipei Wave Division deoarece m-au convins prin pasiunea cu care se implică în dezvoltarea proiectelor şi importanţa pe care o acordă motivării angajaţilor. Mi-am propus ca prin activitatea pe care o desfăşor în cadrul Wave Division, demersurile departamentului de HR să susţină dezvoltarea şi performanţa fiecărui angajat şi implicit a companiei ca întreg, pentru că ne dorim ca Wave Division să devină unul dintre angajatorii preferaţi din industria BTL” a declarat Oana Bordeanu, HR Manager Wave Division.