care va permite medicilor sa studieze creierele la nivel celular
Oamenii de ştiinţă de la GE construiesc o „cască” purtabilă, cu imagini de înaltă rezoluţie, care va permite medicilor să studieze creierele la nivel celular. Acest dispozitiv portabil ar putea permite doctorilor să studieze activitatea motorie din creier, dat fiind că pacienţii se vor putea deplasa în timp ce creierul le este sub observaţie.
„Dacă vom reuşi, acest efort va reprezenta o evoluţie impresionată a tehnologiei de imagistică, ajutând la înţelegerea funcţionării creierului sănătos sau bolnav”, declară Nadeem Ishaque, director Tehnologie globală pentru diagnostic şi tehnologie biomedicală la GE Global Research (GRC).
Noii detectori vor permite oamenilor de ştiinţă să construiască un tomograf uşor, de înaltă rezoluţie
şi extrem de sensibil, care poate fi plasat pe capul pacientului (GE Global Research)
"Creierul uman este cea mai complicată structură biologică din univers”, afirmă Francis S. Collins, director al Institutului Naţional pentru Sănătate. „Deocamdată am reuşit să înţelegem la un nivel extrem de superficial cum funcţionează sau, din păcate, cum nu funcţionează când apar dezechilibre sau boli.”
GE creează casca împreună cu Universitatea West Virginia, Universitatea Washington şi Universitatea California-Davis.
Tomograful PET „cască” va utiliza o nouă categorie de detectori numiţi foto multiplicatori din silicon (dreapta).
Aceştia vor înlocui detectorii masivi folosiţi în tomografe PET în prezent (stânga).
Cu ajutorul tomografiei cu emisii de pozitroni (PET) se va putea ajunge la nivel celular pentru a identifica proteinele pliate eronat şi alte indicii ale disfuncţiilor neuronale”. În prezent, multe categorii importante de neuroni şi celule gliale nu pot fi detectate cu tehnologiile de imagistică existente din cauza concentraţiei lor scăzute”, explică Ishaque. „Acest dispozitiv ne poate ajuta să înţelegem cum funcţionează şi cum sunt organizate circuitele şi reţelele cerebrale”, a subliniat el.
Institutul Naţional de Sănătate a anunţat recent că un grup de companii, universităţi, fundaţii şi agenţii federale vor primi 46 milioane dolari din fondurile programului pentru a „revoluţiona cunoştinţele despre creierul uman”. Din acest grup face parte şi GE, alături de Google, Fundaţia Simmons, Agenţia DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency) şi Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA).