Un set de zece recomandari concrete prin care sistemul de educatie s-ar adapta la nevoile pietei, dar si o pozitie extrem de drastica cu privire la reformarea sistemului in ansamblu – acestea sunt rezultatele celei de-a doua intruniri, in “regim de urgenţa”, a Guvernului Privat.
Vocea mediului de business a fost extrem de incisiva in sedinta de vineri 17 octombrie a guvernului privat pe tema “Educatie-Piata muncii”, care a reunit mari angajatori, firme de consultanta in resurse umane si companii de training – precum si experti din mediul academic. Managerii au cazut de acord ca educatia trebuie sa preia functia de conducere in societate, sa schimbe societatea, si acest lucru nu poate fi facut decat prin masuri dure, nepopulare.
Implicarea mediului de afaceri in definirea programei scolare; comandarea de catre autoritati a unor studii privind evolutia pietei muncii in urmatorii trei-patru ani; stimularea companiilor pentru a fi deschise programelor de internship, practica obligatorie de doua-trei luni pe an; infiintarea de scoli profesionale in jurul platformelor industriale; finantarea pe criterii de performanta a unitatilor de invatamant. Acestea sunt cateva din solutiile propuse de oamenii de afaceri, managerii si consultantii implicati in proiectul Guvernul Privat pentru rezolvarea lipsei de corelare dintre nevoile de pe piata muncii si oferta sistemului educational din România.
“Ar trebui creat urgent un sistem credibil de ranking al universitatilor”, George Butunoiu, GB Executive Search.
“Este foarte importanta cooptarea specialistilor din mediul de afaceri in construirea curriculei si incurajarea lor in participarea la programe de educare/predare”, Ruxandra Stoian, PricewaterhouseCoopers.
“Este necesara revizuirea legislatiei (legea sponsorizarii si legislatia privind parteneriatul public-privat) care sa actioneze ca mecanisme stimulative pentru companiile implicate in programe educationale, astfel incat sprijinul lor financiar sa fie tratat ca investitie”, Mihai Tudor, IBM.
“Descentralizarea autentica la nivelul unitatilor de invatamant din preuniversitar, prin care directorul scolii si consiliul de administratie sunt echivalentul CEO-ului si board-ului. Din acest CA ar trebui sa faca parte si reprezentantii mediului de business si reprezentantii comunitatii locale”, Marian Stas, Fundatia Codecs pentru Leadership.
Pentru a vedea solutiile propuse de membrii Guvernului Privat in dezbaterea pe tema Educatie-Piata Muncii intra pe www.guvernulprivat.ro. Citeste mai mult maine, 21 octombrie, in sectiunea Lideri&Analize a cotidianului de afaceri Business Standard.
"Guvernul Privat” este o initiativa prin care cotidianul de afaceri Business Standard isi propune sa creze un program de guvernare alternativ cu solutii pragmatice pentru 10 probleme nevralgice ale economiei si societatii romanesti.
Proiectul este structurat pe urmatoarele teme de discutie: infrastructura, educatie-piata muncii, sanatate, turism, fiscalitate, administratie publia, mediu-energie, agricultura, decalajul rural-urban si cercetare-dezvoltare. Acestea vor face obiectul dezbaterilor in grupuri de lucru specializate, alatuite din oameni de afaceri, top manageri, consultanti si experti din societatea civila. Concluziile dezbaterilor gazduite de Business Standard si Money Channel vor fi cumulate intr-un document care va fi pus pe masa viitorului executiv.
Pentru mai multe detalii despre proiect, calendarul dezbaterilor si participantii la discutiile pe tema Educatie-Piata Muncii intra pe www.guvernulprivat.ro. De asemenea, cei interesati pot participa la dezbaterile online. Cele mai bune solutii vor fi publicate in cotidianul Business Standard.
{mosloadposition user10}