Biz, prima revista de business din Romania a sarbatorit ieri, 7 aprilie, 10 ani de prezenta pe piata publicatiilor de afaceri din Romania. Evenimentul aniversar a avut loc la Athenee Palace Hilton in prezenta a peste 300 de invitati. Antreprenori de marca si manageri de top, oameni pe care Biz i-a lansat respectandu-si promisiunea de a sustine valorile autentice, au venit sa aniverseze revista in paginile careia s-au regasit in timp si care i-a insotit de la inceput in cariera
“Avem multe premiere si sunt mandra de toate acestea. La fiecare dintre ele am pus suflet, pasiune, munca si dedicare. Si se vede. Se vede atunci cand iubesti ceea ce faci. Vreau sa multumesc echipei din toti acesti 10 ani pentru ceea ce a facut, si in special echipei care a fost alaturi de mine incepand de anul trecut.”a declarat Marta Usurelu, Redactor-sef Biz.
Foarta multa emotie, si o energie pozitiva ca la aniversarea unui prieten drag au fost ieri la Hilton. Fotografii ale Oamenilor Biz, intr-o expozitie cu cele mai vibrante vizualuri publicate in paginile revistei au fost expuse in sala, reamintind tuturor ca Biz a fost prima publicatie de business care a luat designul, fotografia si layoutul foarte in serios, devenind astfel un formator de piata.
Momentul serii a fost acordarea premiilor Biz. Revista a premiat oamenii pe care i-a descoperit la inceputul carierei, in care a crezut si pe care i-a sustinut pana cand au ajuns sa faca istorie in ultimul deceniu de business. Catalin Stefanescu, gazda serii, a introdus unui sali neincapatoare acesti 10 oameni speciali:
1. Daniel Pana, Director Marketing BCR – premiul Biz pentru Performanta in Marketing
2. Constantin Stroe, VicePresedinte Automobile Dacia – premiul Biz pentru Revitalizarea unui brand romanesc
3. Aneta Bogdan, Managing Partner Brandient – Cel mai bun profesionist in branding
4. Bogdan Naumovici, Creative Director 23 Communication Ideas – Cel mai bun profesionist in publicitate
5. George Lemnaru, eRepublik Labs – premiul Biz pentru Cel mai promitator proiect online dezvoltat de un roman
6. Florin Talpeş, Preşedinte Softwin – premiul Biz pentru Inovatie in afaceri
7. Aliz Kosza, Director General Fabryo Corporation – premiul Biz pentru Leadership si management
8. Octavian Radu, Proprietar RTC – premiul Biz pentru Cel mai curajos antreprenor
9. Liliana Solomon, CEO Vodafone – premiul Biz pentru Cel mai performant CEO
10. Marius Ghenea, Preşedinte PCFun.ro – premiul Biz pentru Viziune in antreprenoriat
Florin Talpes, Presedinte Softwin si castigatorul premiului Biz Inovatie in afaceri: “Cu ocazia aniversarii a 10 ani m-ati onorat numindu-ma printre Oamenii Biz si m-ati nominalizat pentru premiul Inovatia in afaceri. Va felicit pentru ca ati crescut odata si uneori cu un pas inaintea noastra. Pentru ca ati impartasit celorlalti,lectiile invatate de la cei mai buni dintre noi. Pentru ca astfel v-ati numarat printre cei care au pus cu adevarat umarul la educarea si dezvoltarea pietei. Pentru ca ati reusit sa tineti steagul sus, cu o concurenta atat de acerba, timp de 10 ani. Respect pentru ca ati traversat cu bine ultimul an, care probabil a fost la cel mai provocator din ultimii 10. Asa ca as acorda echipei Biz, din partea noastra, a pietei, premiul pentru "Dedicatie si influenta in bine a vietii de business din Romania".
La primul sau numar, in 2000, cand majoritatea conexiunilor la Internet in Romania se faceau prin dial-up, Biz titra pe coperta ca Internetul este afacerea viitorului. Piata urma sa ii dea dreptate ani mai tarziu. Au urmat numeroase alte premiere. Termenul de brand, atat de popular azi a fost introdus in vocabularul de marketing in 2002, pe coperta Biz. Formate jurnalistice cum sunt coverstory, feature, topuri sau ghiduri au fost aparut pentru prima data in Romania in Biz. Primele evenimente relevante business2business au inceput cu lansarea editiei tradeshow-ului ZileleBiz. Piata de evenimente din Romania a inceput sa se formeze odata cu forumurile si conferintele sustinute de revista.
Biz a incheiat un deceniu de existenta si il incepe pe urmatorul. Ieri, la gala aniversara, Biz a lansat Agenda Antreprenorului, un proiect editorial unic sustinut de BCR. Agenda Antreprenorului contine pe langa sectiunile clasice de agenda content util pentru antreprenori, informatii esentiale legate atat de partea financiara a unei afaceri, cat si de partea de marketing sau modele ale celor mai importanti antreprenori romani.
Seara a inclus un concert special de jazz semnat Irina Sarbu&Band. Ieri s-au incheiat primii 10 ani. Biz este gata pentru urmatorii 10.
Revista este o publicatie de afaceri bilunara, care are ca principal public-tinta manageri cu varste de 25-45 de ani. Revista propune analize sectoriale, interviuri cu lideri de opinie, materiale in exclusivitate si numere speciale dedicate unor evenimente ale momentului. Articolele arata nu doar amploarea unei afaceri ci analizeaza in profunzime, prezentand in mod captivant noi lideri si noi idei, pentru a le permite cititorilor sa surprinda esenta. Tirajul revistei este de 10.000 de exemplare pe numar si se distribuie in zonele urbane din toata tara.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}