Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„O zi întreagă, când pandemia va trece” este lucrarea Lunii Mai în Top 3 ADC

O zi întreagă, când pandemia va trece - DoR

ADC România prezintă cele mai bune execuții de Digital, TV și Radio ale lunii mai. Topul adună 10 campanii câștigătoare care vorbesc despre perioada de izolare, fie că se referă la inițiative ce s-au remarcat în această perioadă sau la relaxare prin muzică. Lucrarea Lunii mai este poezia „O zi întreagă, când pandemia va trece”, semnată de redacția DoR.

LUCRAREA LUNII

Poezia „O zi întreagă, când pandemia va trece”, realizată de DoR, care ne-a încurajat să visăm la ce vom face când ne vom putea întoarce la viața de dinainte de pandemie, câștigă Lucrarea Lunii & Locul 1 în categoria Digital. După call-ul lansat pe Instagram la care a răspuns publicul DoR, poezia a fost trimisă în Jurnal de Pandemie – un newsletter zilnic al redacției cu știri și resurse despre viața în izolare.

Echipa creativă este formată din Andrei Pacea | Ilustrator, Silvia Grădinaru | Versuri & comunitatea DoR.

O zi întreagă, când pandemia va trece - DoR

„Un exercițiu frumos de optimism. Echipa DoR a reușit să își mențină autencititatea, implicând comunitatea într-un proiect colectiv ce ne-a adus aminte cât de multe avem în comun și mai ales, cât de mult ne lipsesc lucrurile simple. Sunt tot mai rare momentele care ne mai trezesc sentimentul de apartenență. Felicitări lui Andrei Pacea și Silviei Grădinaru pentru felul în care au adus la viață toate aceste gânduri.”, declară Bianca Dumitrașcu, Founder & Designer | Ampersand Studio & membră ADC*RO.

DIGITAL

Locul 2 al categoriei merge către campania #CancerulNUstaladistanta, lansată de HOSPICE Casa Speranței și Cheil Centrade pentru a atrage atenția asupra faptului că, dincolo de pandemia cu care ne confruntăm, peste 172.000 de pacienți incurabili au nevoie urgentă de îngrijire.

#CancerulNUstăladistanță - HOSPICE Casa Speranței

Echipa creativă este formată din Victor Trifan | Art Director, Marijus Pudar | 3D Artist & Mihai Gongu | Executive Creative Director.

Pe Locul 3 în categoria Digital se află proiectul Când viața bate filmul, dezvoltat de Fundația Vodafone România împreună cu Next Advertising. Spotul o surprinde pe Oana Pellea vorbind despre rolul din filmul State of things, cu scopul de a încuraja victimele violenței domestice să ceară ajutor.

Echipa creativă este formată din: Bogdan Tudosie | Senior Copywriter & Petra Martin | Art Director.

Mențiunile categoriei Digital sunt următoarele:

Cum să îți ții bunica în casă, video-ul semnat de Mircea Bravo și Jazz Communication prin care Mircea își încurajează bunica să folosească aplicația ING – Home bank pentru a-i trimite bani în această perioadă de distanțare socială.

Echipa creativă este formată din: Diana Grigore | Art Director & Cătălina Groza, Andreea Siran | Copywriters.

Muzeul statului acasă – un proiect Noriel și Next Advertising pentru evadare în imaginație. Campania reunește proiectele creative ale copiilor care, în această perioadă, au evadat în imaginație din sufragerii și dormitoare. Echipa este formată din: Miruna Spătaru | Copywriter, Andrei Chiriși | Art Director & Sabin Staicu | Associate Creative Director.

24 de Argumente este un proiect semnat de studio-ul de design și comunicare Daniel&Andrew, pentru Institutul Prezentului, care prezintă o serie de articole în continuarea expoziției „24 de argumente. Conexiuni timpurii în neo-avangarda românească 1969–1971”.

TV

Locul 1 în categoria TV merge către campania Un mulțumesc cum trebuie, realizată de Neumarkt și McCann Worldgroup România. Spotul vine cu un gest de recunoștință față de medici, curieri și voluntari care, de la începutul pandemiei, au fost oamenii puternici de care am avut nevoie pentru a trece cu bine peste această perioadă.

Echipa creativă este formată din Jonay Sosa | Copywriting & Maria Carillo | Art.

Mențiune în categoria TV are campania Câte gusturi, atâtea înghețate, semnată de MullenLowe pentru Gelatelli. Spotul ne arată că înghețata unește oamenii, indiferent de gusturi. Constrânsă de contextul în care filmările au fost blocate, echipa a venit cu o soluție creativă pentru realizarea spotului TV, mergând pe opțiunea de CGI 3D animation.

Echipa este formată din Mario Niculae | Senior Art Director & Vladi Păunescu | Senior Copywriter.

Mențiune au și NN România, împreună cu Cheil Centrade pentru Alternative care fac bine. Arătându-și sprijinul și recunoștința pentru toți cei care au găsit alternative pentru un mâine mai bun în această perioadă, ei au decis să contribuie la dotarea cu echipament medical a Spitalului Clinic Colentina.

Echipa din spatele proiectului e formată din Ana Tanasa | Art Director, Alexandru Iliescu | Copywriter, Roxana Niță | Group Creative Director, Mihai Gongu | Executive Creative Director.

RADIO

În vremea radioului, colaborarea între Kiss FM, Rock FM & Magic FM susținută de Circles Colab, primește Locul 1 în secțiunea Radio. Cu ajutorul artiștilor din România, spotul celebrează alegerea radioului ca unul dintre mediile de comunicare preferate de români în perioada în care au stat acasă, indiferent că preferă muzica rock, dance sau disco.

Echipa creativă este formată din Mihai Preda, Andrei Popa, Sebastian Olar & Arpad Rezi.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.