Se aşteptau să-şi trăiască vara la mare şi la soare, însă… sub nicio formă în condiţii imposibile! Trei dintre cei mai populari şi sexy artişti ai momentului s-au trezit în faţa unei provocări marca Laura Cosoi şi Cabral, în cadrul celui mai fresh show de sezon, “Trăieşte-ţi vara”. Cei doi vor trebui să se descurce din postura de abandonaţi pe o plajă pustie.
După ce au fost duşi la destinaţie legaţi la ochi, eroii au primit un mic kit de supravieţuire: cort, undiţă, porumb sau o saltea pentru apă, precum şi un instructaj ad-hoc. Regula de bază: să iasă teferi din aventură!
S-a lăsat cu momente pline de suspans, mai ales când foamea, cele 30 de grade de la amiază şi un şarpe apărut din senin şi-au spus cuvântul. Cum se pescuieşte fără a atenta la sănătatea celui de langă tine, cum se prepară corect porumbul la ceaun, fie şi în sălbăticie, cum se montează impecabil un cort… sunt lucruri pe care nu le veţi învăţa de la cele trei staruri.
În schimb, veţi râde garantat urmărindu-le peripeţiile terestre şi acvatice, luni, de la 17:30, în prima ediţie a celui mai aşteptat show al momentului, “Trăieşte-ţi vara”, la ProTV!
Tot atunci, cei mai (Las) Fierbinţi băieţi, Bobonete, Văncică şi Mărgineanu ne spun în direct cum se vede România de la mare prin ochii umoriştilor. Mai mult, Ardiles, simpaticul trubadur turmentat al comunei, face o dezvăluire uşor neverosimilă: este aproape frate de cruce cu Tom Cruise şi vine cu mărturie video în acest sens.
Chef FOA, noul jurat de la MasterChef, ne dezvăluie prima sa reţetă gătită în timpul croazierei pe care o face pe Marea Neagră şi în Delta Dunării, la bordul celei mai cunoscute ambarcaţiuni de agrement din România, velierul Adornate.
Pentru o porţie zdravănă de râs n-am sunat comici celebri, ci am apelat la turişti. Românii au răspuns neaşteptat de sincer la cel mai amuzant sondaj de opinie făcut vreodată în ţara noastră – “Cu mintea-n vacanţă!”
Distracţia începe pe 28 iulie, la ora 17:30 şi se desfăşoară zilnic, de luni până vineri, numai la ProTV!