Stilul confortabil cu tente colorate inspiră acest sezon în materie de articole vestimentare must-have. Simplitatea și combinațiile clasice se pliază perfect pe vara anului 2022. Tocmai de aceea, Levi’s a pregătit o serie de piese care se îmbină ideal pentru fiecare doritor de bun gust și lejeritate.
Look feminin – este doar despre exprimarea feminității, inspirația principală fiind delicatețea și grația fluturilor. Heaven Sweater Tank afișează prin rozul vibrant și imprimeul cu fluturi un model vizual puternic pentru orice ținută a verii. Acesta poate fi asortat cu un tote bag și bucket hat în aceleași note ale imprimeului, creând un aer de streetwear unic, dar confortabil. Mai mult, pentru a oferi un aer complet ținutei, blugii de tipul High Loose sau chiar clasicii ‘501 Original sunt alegerea potrivită.
Look masculin – fie că e vorba despre un asorteu calculat sau pur și simplu o îmbinare de stiluri spontană, Levi’s oferă articole vestimentare dedicate bărbaților dornici de a fi la curent cu ultimele tendințe ale sezonului. Tricoul Stay Loose Tee aduce în prim-plan aerul vintage al anilor 90, împreună cu o croială lejeră care nu limitează libertatea de mișcare. Acesta se îmbină ideal cu o pereche de pantaloni scurți Chino Short și creează o ținută curajoasă, dar plină de stil.
Vizitează levis.com și descoperă articolele vestimentare care te vor face să fii în rând cu tendințele verii!