iar jumătate declară ca intenționează să o facă
Potrivit unui studiu Erste Group, 29% dintre românii care economisesc o fac pentru viitorul copiilor, iar 48% și-au declarat intenția de a face acest lucru în viitorul apropiat. Vestea bună este că acest procent se află ușor peste media europeană (25%), dar sub cea mondială (34%).
Potrivit rapoartelor analiștilor BCR, produsele de economisire au înregistrat o creștere cu 35% în prima parte a anului 2015, comparativ cu aceeași perioadă din 2014
“Preocupările financiare privind viitorul familiei se află, teoretic, la cote destul de ridicate în România, dar acest lucru vine, mai degrabă, din tradiție, nu dintr-o programare reală a acestora, concretizată în soluții financiare corecte. Iar aici considerăm că este loc de mai bine. Copiii trebuie să se afle pe primul loc în interesele noastre, indiferent că suntem părinți sau bunici. Și nu e suficient doar să le planificăm, din punct de vedere financiar, viitorul, ci s-o facem aplicat și să le oferim sprijinul necesar pentru o educație financiară corectă”, a declarat Dana Demetrian, VP Retail & Private Banking BCR.
In portofoliul BCR, aproximativ 1% din valoarea totală a depozitelor atrase de la clienți este pe numele copiilor. 53% dintre copiii titulari ai produselor de economisire au peste 14 ani, sunt preponderent băieți (51%) și economisesc pe termen lung (52% pe o perioadă de 1 an sau mai mult). În continuare, cel mai vândut produs de economisire este cel al Băncii pentru Locuințe. 76% dintre cei care au produse de economisire la BCR, au încheiat un contract Bauspar pentru copii.
„Fundamental, părintele român este unul de tip „cloșcă”, hiperprotectiv cu copilul său. Modul de gândire cu privire la susținerea copiilor nu este unul pe termen lung, printr-o investiție care să îl ajute pe copil peste ani. De multe ori, părinții fac eforturi pentru a cumpăra copilului un calculator sau o tabletă. Nu putem vorbi despre o educație financiară modernă, ci mai degrabă de una cu rădăcini în tradiția noastră rurală. Deși am remarcat ușoare schimbări în ultimii ani, avem un segment de copii polivalenți, care stiu, de exemplu, două limbi străine, practică două sporturi și merg săptămânal la câte un concurs, dar nu și-au cumpărat niciodata singuri un suc, și avem copii ai căror parinți lipsesc din viața lor și sunt lăsați să se descurce, inclusiv în administrarea banilor. În niciuna din situații nu putem vorbi despre o educatie financiară, în sensul actual al cuvantului”, a declarat Adina Nica, Managing Director Open-I Research.
„Securitatea financiară este unul dintre cei mai importanţi trei factori de care depinde starea noastră de bine şi calitatea vieţii. Dorim acest lucru pentru noi şi, bineînţeles, dorim acest lucru pentru copiii noştri. Adulţii sunt cei care pot să pună bazele educaţiei financiare a copiilor lor învăţându-i două abilităţi importante care stau în spatele comportamentului de economisire: amânarea gratificării imediate şi orientarea către viitor. Acestea se învaţă prin observarea adulţilor, ghidaj, educare ecomonică explicită, modelare, implicarea copiilor în decizii financiare, oferirea de responsabilităţi financiare specifice vârstei”, a declarat psihologul Bogdana Bursuc, Director Mind Institute.
Studiul Erste, realizate de către IMAS International, arată că tinerii cu vârste de 14-25 de ani din România cheltuiesc, în medie, 33 de euro lunar pe haine, încălțăminte și alte accesorii asociate, cu mult peste media celorlalte țări din estul și centrul Europei, fiind întrecuți doar de austrieci – 57 de euro. Cehii și slovacii alocă, spre exemplu, doar 21 euro, ungurii – 17 euro, croații – 22, iar sârbii – 18 euro. Mai departe, România are, cu excepția Austriei, cei mulți tineri din grupa de vârstă 17-19 ani care dețin un telefon de tip smartphone. Atunci când sunt întrebați de unde provin banii, tinerii românii au cea mai mică rată de răspuns la categoria “joburi part-time sau full time” – 76%, în timp ce cehii se află la 99%, austriecii la 98%, slovacii șim croații la 97%, iar ungurii la 82%.
Potrivit studiilor Erste, principala sursă de educație financiară a tinerilor din România rămâne familia, într-o proporție covârșitoare – 95%, în timp ce școala deține un procent de 9%, iar băncile doar 5%.
Acesta este motivul pentru care BCR a decis să lanseze, în această lună specială pentru copii campania Primii pași spre economisire, prin care va iniția o serie de dezbateri în rândul comunităților de părinți, menite să atragă atenția nevoii de educație financiară. (TBC)
{mosloadposition user9}