pentru reciclarea electrocasnicelor si electronicelor vechi
În numai 2 luni, Asociaţia RoRec a deschis 9 centre de colectare DEEE la standarde europene
Deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE) reprezintă un flux în continuă creştere. Se estimează că reprezintă 4% din cantitatea totală de deşeuri generate, rata de creştere fiind de aproximativ 3 ori mai mare decât a deşeurilor solide municipale. Acest lucru a condus la adoptarea Directivei 2002/96/CE privind DEEE şi la crearea, în special în vechile state membre, a unei infrastructuri de colectare şi reciclare ce a permis depăşirea, chiar şi de 4 ori, a ţintei de colectare de 4kg/locuitor prevăzută de Directivă.
În România, infrastructura de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice este încă insuficientă în raport cu populaţia. Cu toate acestea, răspunsul autorităţilor locale la iniţitativa Asociaţiei RoRec de a crea o Reţea Naţională de Colectare DEEE arată o preocupare crescută pentru a oferi servicii în beneficiul comunităţii şi alinierea la standardele europene.
“Efortul nostru în parteneriat cu autorităţile locale este acela de a crea o infrastructură naţională de centre de colectare DEEE care să deservească un număr cât mai mare de locuitori. Pe lângă acţiunile recurente de colectare, pe care le derulăm deja de trei ani la nivel naţional, ne concentrăm pe dezvoltarea şi consolidarea Reţelei Naţionale de Colectare, proiect care cuprinde în acest moment 23 de centre deschise în parteneriat cu Primăriile, în 14 judeţe.”, a declarat Liviu Popeneciu, Preşedintele Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec.
Dintre cele 23 de centre permanente, accesibile unui număr de câteva milioane de locuitori din 14 judeţe, 9 au fost inaugurate în ultimele 9 săptămâni în Alba Iulia, Alexandria, Bistriţa, Cernavodă, Făgăraş, Găeşti, Săcălaz, Sinaia şi Reşiţa. Pe lângă preluarea DEEE-urilor care pot fi aduse direct la centre, persoanelor fizice şi juridice le este pus la dispoziţie un serviciu gratuit de colectare de la domiciliu/sediu pentru aparatura grea sau voluminoasă.
Adresele centrelor, orarul de funcţionare şi numerele de telefon la care pot fi făcute comenzi sunt disponibile pe site-ul RoRec – //www.rorec.ro/ro/recicleaza-cu-noi/centre-de-colectare.
Deșeurile de echipamente electrice și electronice sunt o categorie aparte de deșeuri. În primul rând, DEEE-urile conțin substanțe periculoase pentru sănătate și mediul înconjurător, fiind de 10 ori mai toxice decât alte deșeuri. De aceea, trebuie colectate într-un spațiu special amenajat, în condiții de deplină siguranță, cu respectarea normelor de mediu. Apoi, aceste echipamente conțin materiale utile care pot fi recuperate și valorificate, printr-un proces de reciclare corectă, protejând astfel resursele naturale. De asemenea, procesul de reciclare al acestor materiale trebuie să se realizeze în condiții speciale și să respecte norme și standarde stricte, reglementate la nivel european.