Rodica Ojog-Brașoveanu
Editura Nemira
O toaletă a la Liz Taylor este cel de-al șaselea și ultimul roman al seriei Melania Lupu. Pe măsură ce lecturezi cartea – și, vă spun, odată începută, nu o poți lăsa din mână! –, îți dai seama că nu vrei ca ea să se încheie. Nu vrei să concepi că e ultima aventură cu Melania Lupu și să afli deznodământul relației dintre ea și maiorul Cristescu.
Romanul de față are o construcție inedită. Pentru că nu începe cu un omor. Începe cu capitole (da, capitole!) în care persoane diferite mărturisesc că vor să îl ucidă pe Marian Dragu. Fiecare avea motive întemeiate. Surprinzător, toți aleg aceeași zi pentru a duce la bun sfârșit ideea.
O avem pe Anca Dragu, soția, o femeie dintr-o altă categorie socială decât Marian, ștearsă, tratată foarte urât de soțul care o înșela (cu știrea ei) și care era zgârcit.
Urmează nașul, Anton Cernat, care fusese păcălit de Marian să își vândă apartamentul urmând ca el să vină să locuiască cu cei doi soți. Cu Cernat, Marian Dragu s-a purtat, de asemenea, foarte urât.
Olga Gabreloti, amanta părăsită pentru o femeie mai tânără (Lelia), Octavian Nanu, fost coleg cu Marian, a cărui invenție a fost însușită de Dragu (care îi fură și iubita) și Alfred Mircescu, un doctor care a făcut un avort ce nu a mers bine și pentru care a ajuns la închisoare, timp în care mama lui a trebuit să-i vândă lui Marian niște obiecte din casă la un preț derizoriu, desăvârșesc lista de oameni care doresc să îl omoare pe Marian.
Întâmplarea face ca Marian să fie prevenit – să i se spună că ar fi bine să se retragă, o vreme, la țară. Mai mult, acasă, dorind să asculte ceva, remarcă faptul că soția se înregistrase, din greșeală, pe o casetă mărturisind ideea de asasinat.
Dragu se duce la poliție unde îl întâlnește pe Cristescu. Cel din urmă însă nu poate face mare lucru, așa că Marian se întoarce acasă. A doua zi este omorât.
Cristescu se pomenește cu mai mulți oameni care mărturisesc crima, așa că sarcina lui e să arate de ce nu puteau săvârși fapta unii dintre ei și să descopere adevăratul criminal. Pe parcurs, are de-a face și cu Melania Lupu, cu care se întâlnea, și care, descoperă ulterior, îl știa pe unul dintre cei care doreau să îl omoare pe Dragu.
Rodica Ojog-Brașoveanu nu se dezice nici de această dată, iar cartea poartă amprenta anilor 1980. De la Consignație la Rudotel, de la obiceiuri si apucături la probleme specifice momentului, toate se regăsesc în roman (fără a face însă politică). Mai mult, tot ca de obicei, personajele sunt atent create, psihologia lor fiind interesantă. Fiecare detaliu contează – de la obiectele din casă la cele de îmbrăcăminte, de la amănuntele din trecut la acțiuni și sentimente din prezent. Cu fiecare pagină ai impresia că ești alături de personaje, în camerele lor, în viața lor, în acel moment al vieții lor.
Autoarea redă foarte bine și limbajul borfașilor pentru că, în paralel, dar, cumva legată de acțiunea principală, are loc o răpire. Implicați aici sunt membrii a două bande care își împărțiseră Bucureștiul. Dar nu vă spun mai multe, vă las să aflați detaliile din carte.
Fiind vorba despre seria Melania Lupu, romanul are și multe momente ce vă vor smulte câte-un zâmbet (cel puțin). Umorul de situație și cel de limbaj sunt des prezente, astfel că lectura este și mai plăcută și mai relaxantă.
