Cecelia Ahern
Editura ALLFA
In carte, in sectiunea de „Multumiri”, Cecelia Ahern le marturiseste cititorilor ca spera ca ea reuseste sa ii miste prin ceea ce scrie, macar putin. Ei bine, „O suta de nume” este poate cea mai induiosatoare poveste pe care a scris-o autoarea.
Ca de obicei, Cecelia Ahern reuseste sa te puna pe ganduri, sa te faca sa te intrebi „cum ar fi daca” sa iti spui ca ti se poate intampla si tie. De aceasta data totul incepe trist: o jurnalista se afla in mari probleme intrucat a distrus viata unui antrenor. Doua foste eleve ale lui au profitat de dorinta lui Kitty, jurnalista in cauza, de a se afirma, si l-au acuzat de hartuire sexuala. Numai ca totul fusese inventat, iar Kitty se trezeste in mijlocul unui proces dificil, este data afara de la emisiunea pentru care lucra si nici la revista celei mai bune prietene, unde colabora, nu ii mai este locul de munca sigur. Ca totul sa fie complet, Constance, prietena cea mai buna in cauza, moare de cancer.
Ii lasa insa o idee: un ultim material de scris. La sedinta editoriala in care se decide cine ce material va scrie in numarul dedicat lui Constance, Kitty le spune despre idee: faptul ca prietena ei ii vorbise despre 100 de nume. Isi doreste sa afle povestea la care se gandea Constance si sa o scrie in memoria ei. I se aproba, cu greu, sugestia, insa de aici abia incepe greul: nu are decat acele nume. Nimic altceva: nu stie cine sunt acei oameni, ce ii leaga, ce considera Constance ca trebuie sa fie scris despre ei.
Incepe sa ii caute in cartea de telefoane. Cum altfel putea debuta? Ajunge sa se intalneasca cu cativa dintre oamenii de pe lista. Dar, cu cat descopera cate ceva despre fiecare, cu atat constata ca nimic nu ii leaga.
Cu toate acestea, cititorii vor fi cuceriti sa descopere oameni obisnuiti – inclusiv o doamna de la un azil, o tanara care era ceruta in casatorie des, in gluma insa, ca sa dam numai doua exemple – si povestile lor. Mai mult, veti fi cuceriti de idee, de povestea finala, de lupta pe care o duce Kitty, o jurnalista in esenta buna – si din punct de vedere profesional, dar si la suflet.
Sigur, Kitty este doborata si condamnata de unii, dar are si un priten care ii este aproape. Il are si pe sotul lui Constance care o sustine, cat poate, in incercarea ei de a intelege ce leaga numele de pe acea lista.
Un roman bine scris, special, despre viata si despre oameni obisnuiti, inca o poveste de citit de la Cecelia Ahern.
Va invitam sa cititi aceasta carte si apoi sa ne trimiteti comentariul dumneavoastra cu privire la ea pe adresa loredana at prwave.ro si poate aparea pe site.
{mosloadposition user9}