O invenţie de ultimă oră le-ar putea permite persoanelor care au nevoie de scaunul cu rotile pentru a se deplasa să poată merge din nou folosind un exoschelet format din baterii, computer, senzori şi cârje.
Invenţia este rezultatul muncii inginerilor ajutaţi de medici şi presupune implantarea unor senzori la suprafaţa creierului, care "citesc" gândurile pacientului şi care sunt transmise electronic către un computer, iar apoi către articulaţii. În cazul oamenilor sănătoşi, impulsurile sunt transmise prin intermediul măduvei spinării. Aici intervine aportul bionicii, care înlocuieşte măduva spinării cu un computer.
Persoanele care au experimentat aparatul spun că nu simt greutatea, ci dimpotrivă au senzaţia că se mişcă cu propriile picioare. Desigur că, deocamdată, costul unui asemenea aparat, aflat în faza experimentală, este uriaş, dar oamenii de ştiinţă caută soluţii prin care el să devină accesibil cât mai multor persoane care se află în scaunul cu rotile.