la Saptamana Filmului Romanesc de la Nisa
“O poveste de dragoste, Lindenfeld” (2013), cel mai recent film al reputatului regizor Radu Gabrea, a stârnit reacții entuziaste în cadrul galei de închidere a celei de-a 7-a ediții a Săptămânii Filmului Românesc la Nisa, ce s-a desfășurat în perioada 3 – 8 decembrie 2014 iar marele regizor și cunoscuții actori Victoria Cociaș și Mircea Diaconu, care s-au aflat printre invitații de marcă ai evenimentului, au primit din partea Consulului Onorific al României la Nisa, Ştefan de Faÿ, diploma Consulatului, "RAYONNEMENT – HONNEUR – PRESTIGE", acordată pentru contribuţia la imaginea pozitivă a României.
Filmul “O poveste de dragoste, Lindenfeld”, ce a impresionat puternic publicul prezent la vizionare, reunește o distribuție de excepție, de mari actori ai teatrului și cinematografiei românești: Victoria Cociaș (Helga la maturitate), Victor Rebengiuc (Ully Winkler), Mircea Diaconu (Oskar Prechtel), Ion Caramitru (Dr. Simon Hermann) și prezintă povestea emoționantă a iubirii regăsite, după 60 de ani, dintre Ully Winkler (Victor Rebengiuc, aflat la prima sa colaborare cu regizorul Radu Gabrea) și Helga (rol magistral interpretat de actrița principală, Victoria Cociaș), singura locuitoare a unui sat săsesc din Banat acum abandonat: Lindenfeld, ai cărui locuitori fuseseră deportați de regimul comunist, în 1945, în lagărele sovietice din Siberia.
Filmul a participat la mai multe festivaluri internaționale de prestigiu, printre care: San Diego Film Festival, Bogota International Film Festival, Thessaloniki International Film Festival, Festival International de Film de la Cannes – Marché du Film, TIFF Sibiu, Festivalul Ecranizărilor Literare UCIN, în cadrul căruia lui Radu Gabrea i-a fost decernat Premiul pentru Regie.
Săptămâna Filmului Românesc la Nisa este organizată de Consulatul Onorific al României la Nisa în parteneriat cu Conseil Général des Alpes Maritimes, Centrul Naţional al Cinematografiei şi Uniunea Cineaştilor din România.