Un film de Radu Gabrea
Cu Victor Rebengiuc și Victoria Cocias
din 20 iunie în cinematografe
O poveste de dragoste, Lindenfeld este cel mai recent film al regizorului Radu Gabrea (Dincolo de nisipuri, Noro, Cocoșul decapitat, Călătoria lui Gruber, Mănuși roșii) și va avea premiera în cinematografe pe 20 iunie.
Distribuție: Victor Rebengiuc, Victoria Cociaș, Mircea Diaconu, cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru.
În Frankfurt-ul anului 2005, Ulrich (Ully) Winkler, preşedintele unei mari companii (personaj principal interpretat de Victor Rebengiuc, aflat la prima colaborare cu Radu Gabrea), vede la televizor un reportaj despre un fost sat săsesc din Banat. Acesta este Lindenfeld, în care Ully se născuse şi trăise până în 1945.
În prezentul acţiunii, la şase decenii după ce a fugit în Germania şi a început să facă avere, străduindu-se să-şi şteargă din memorie legăturile sale cu România, Ully este puternic marcat de imaginile văzute, aşa că decide împreună cu Boris, vechiul său servitor şi prieten credincios, să plece în secret la Lindenfeld. Acolo o regăseşte pe Helga, iubita sa din cruda tinereţe (interpretată la maturitate de Victoria Cociaş).
Ceea ce urmează este o poveste dulce-amară, plină de nostalgie, candoare și momente tragicomice.
Prima întâlnire cu Lindenfeld
Întrebat cum a descoperit povestea filmului, Radu Gabrea spune: “Eu am citit cartea lui I.T. Morar și mi-a plăcut foarte mult povestea, sâmburele ei. Prima versiune de scenariu a fost făcută de Lucian Dan Teodorovici și Florin Lăzărescu, amândoi scriitori. Acea versiune avea pentru mine, din punct de vedere cinematografic, o problemă. Fiind o poveste de mare amploare, cu 10-12 personaje, ca să funcționeze, ar fi trebuit să am 12 actori de talia lui Diaconu. Nu se putea realiza așa. Atunci am fost nevoit să reinventez o restructurare a poveștii – aici fiind aportul scenaristului Adrian Lustig – și ea sună cam așa: plecând de la acest sat ruinat din Banat, băiatul bogătașului vrea să-i facă tatălui său un sat nou, ca să-i dea un cadou de ziua lui”.
“M-a interesat decorul fabulos al acestor ruine”, continuă Gabrea. “Cum să folosesc aceste ruine și cum să comprim această largă poveste care se baza pe efecte multe, comice, generale, construcțiile și arhitectura. Cum să construiesc, pornind de aici, o poveste foarte emoțională. Și cred că emoționalul reiese din istoria acestui sat părăsit, care are pentru cineva, pentru o persoană, o semnificație extraordinară ce îi poate mișca destinul și viața personală.”
Prima care a mers și a văzut satul Lindenfeld a fost actriþa Victoria Cociaș. “Mai târziu am ajuns și eu pe urmele ei și mi-am dat seama că este un loc fabulos. Trebuia filmat acolo”, spune regizorul. “Victor Rebengiuc a fost extraordinar, pentru că l-am cărat prin toate coclaurile, pe toți munții… A fost greu… Am mers cu tractorul… o nebunie! Am reușit și datorită lui. A fost un mare domn.”
Pentru O poveste de dragoste, Lindenfeld, regizorul a adus foarte mulþi actori de pe scena teatrului. Radu Gabrea spune că o mare parte din rolurile secundare au fost jucate de tineri actori de la Timișoara. “Pe «Helga tânără», (personajul principal interpretat mai târziu de Victoria Cociaș – n.red.), am găsit-o căutând printre copiii de la Timișoara. Am văzut pozele și am zis că ea trebuie să joace. Când am ajuns aici mi-am dat seama ce șansă am avut, nu numai pentru că seamănă cu Victoria Cociaș, ci și pentru că are o candoare și o prospețime incredibilă. Se numește Ioana Bugarin, face teatru, dar e încă elevă. Are 16 sau 17 ani. Cred că va juca și în filmul meu următor…”
Pe lângă distribuþie, O poveste de dragoste, Lindenfeld are și o coloana sonoră excepþională. Este vorba de compozitorul german din secolul al XVII-lea, Johann Pachelbel (unul dintre profesorii lui Johann Sebastian Bach) și al său celebru Canon în D Major, piesă care în film apare în mai multe interpretări, cântată la mai multe instrumente.
Radu Gabrea, scurtă biografie
Radu Bartholomeu Gabrea s-a născut în 1937, la Bucureşti.
În 1956 are loc o primă ciocnire a studentului Radu Gabrea (anul II, Institutul de Construcţii) cu regimul comunist: este arestat pentru intenţia de a participa împreună cu alţi studenţi la o manifestaţie de solidaritate cu Revoluţia din Ungaria. După 9 luni de arest este eliberat şi apoi readmis la Facultatea de Construcţii pe care a absolvit-o, devenind inginer în construcţii civile şi industriale. Câţiva ani mai târziu, se înscrie la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) din Bucureşti.
Lungmetraj său de debut, Prea mic pentru un război atât de mare, realizat în 1969, după un scenariu de D.R. Popescu, este premiat la Festivalul de la Locarno în 1970 și selecționat la Quinzaine des réalisateurs, Cannes, în același an. A doua ciocnire majoră cu regimul comunist are loc în 1974. Filmul său, Dincolo de nisipuri (după un roman de Fănuș Neagu, cu Dan Nuþu, George Constantin, Mircea Albulescu, Emil Botta și Gina Patrichi) este oprit din ordinul personal al lui Nicolae Ceaușescu. Filmul a fost selectat la Quinzaine des réalisateurs, la Cannes, în același an. Cariera fiindu-i compromisă, regizorul Radu Gabrea se hotărăște să emigreze în Germania, þara de origine a mamei lui, în 1975. În cei 20 de ani petrecuþi aici, Gabrea realizează o serie de filme în limba germană, printre care și Un bărbat ca Eva, închinat cineastului Rainer Werner Fassbinder.
După Revoluţie se întoarce în România, unde regizează o serie de filme româneşti: Struma, Noro, Moştenirea Goldfaden, Cocoşul decapitat, Călătoria lui Gruber, Mănuşi roşii şi Moartea Ceauşeştilor – Trei zile până la Crăciun, scenariul lui Grigore Cartianu după propriul lui roman, Sfârşitul Ceauşeştilor.
În 2002, regizorului Radu Gabrea i se acordă Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de cavaler, din partea Președinției României, pentru ca în februarie 2011 să primească Ordinul Crucea de Cavaler a Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania.
Scenariul este semnat de Adrian Lustig (Funeralii fericite, Puzzle, Minte-mă frumos, Ultimul corupt din România, Poker, Nunta mută) și pornește de la romanul “Lindenfeld” (Polirom, 2005), al scriitorului Ioan. T. Morar, “repovestit” de scriitorii Lucian Dan Teodorovici şi Florin Lăzărescu.
Povestea are loc în satul Lindenfeld (în Munþii Semenic, lângă Caransebeș), o aşezare de şvabi, deportaţi de regimul comunist în Siberia, sat care acum mai are un singur locuitor.
Imaginea filmului îi aparține tânărului operator George Dăscălescu, iar montajul, doamnei Melania Oproiu. Filmul este produs de Radu Gabrea şi Orion Film.
Filmul este distribuit în cinematografe de Ecran Cinema Management.
O poveste de dragoste, Lindenfeld va avea premiera în prima săptămână de lansare
în următoarele orașe: București, Ploiești, Brașov, Pitești, Craiova, Constanța, Cluj Napoca, Oradea, Timișoara, Botoșani, Piatra Neamț și Iași.
Parteneri coproducători: Centrul Național al Cinematografiei, TVR
Sponsori: Acacia Village, Luxten, Kromberg&Schubert
Parteneri: AaRC.ro, Cinefan.ro, B365.ro, Zile și Nopți, Film Reporter, Cinemagia,
Urban Things, Amdoar18ani.ro, Postmodern.ro, Ziarul Metropolis, LaPunkt.ro,
Blog de Cinema, Cărturești, Rol.ro, Urban.ro, Orașul Meu, Cooperativa Urbană,
Bier Hof.