Editura Nemira lansează prima parte a Trilogiei Balcanice – Marea șansă, scrisă de prozatoarea britanică Olivia Manning. Cartea apare în colecția Babel, coordonată de Dana Ionescu, în traducerea Dianei Stanciu.
Olivia Manning (1908–1980) s-a născut la Portsmouth, Hampshire, și și-a petrecut mare parte din primii ani de viață în Irlanda. Chiar înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial s-a căsătorit cu R.D. Smith, trimis lector de literatură engleză la British Council din București, unde scriitoarea a venit să locuiască împreună cu el și unde avea să descopere un univers total străin, pe care îl va reflecta în literatura sa.
Experiența biografică a autoarei în lumea aflată în dramatică schimbare avea să ducă la apariția Trilogiei Balcanice, începută cu Marea șansă (1960) și continuată cu volumele Orașul decăzut (1962) și Prieteni și eroi (1965). Când nemții se apropiau de Atena și Europa fierbea, Olivia Manning a trebuit să plece cu soțul său în Egipt și la Ierusalim. Cuplul s-a întors la Londra în anul 1946, unde a trăit până la sfârșitul vieții.
Tinerii Guy și Harriet Pringle, care trăiesc și lucrează în România, trebuie să plece în Grecia, căci armata germană avansează. Europa e în război și lupta se dă pe toate fronturile – în viața publică și în viața privată. Amestec de balcanism și europenism, sufocat de sărăcie și corupție, Bucureștiul anilor ’39–’40 se dezvăluie dintr-un unghi nemilos, celebru încă de la apariția cărții
Trilogia Balcanică, al cărei prim volum este Marea șansă, face un portret remarcabil al unui cuplu, al unui stil de viață dispărut și al unei lumi care stă să se prăbușească.
„Trilogia Balcanică de Olivia Manning este una dintre cele mai minunate opere de ficțiune apărute în Anglia de la război încoace. Galeria personajelor este uriașă, descrierea scenelor, absolut superbă, patosul e reținut, iar umorul, discret și civilizat.“ Anthony Burgess