11 structuri de economie socială (SES), cu angajați din categorii vulnerabile, au fost înființate și susținute anul acesta de ARAS (Asociația Română Anti-SIDA, www.arasnet.ro), în cadrul proiectului de antreprenoriat social „Măsuri active pentru dezvoltarea economiei sociale în regiunile Bucureşti Ilfov şi Sud Muntenia!”, derulat împreună cu partenerii Piontani Services și Primăria Comunei Bilciurești (www.antreprenoriatsocialaras.ro). Produsele și serviciile celor 11 SES-uri, dar și ale altor întreprinderi sociale similare din România, vor putea fi cumpărate online de pe noua platformă www.arasmagazin.ro, proiect care face posibilă implicarea socială printr-un simplu click.
Cele 11 întreprinderi sociale au generat 46 de locuri de muncă pentru persoane din categorii vulnerabile, în domenii precum: sticlărie, croitorie, catering, web design, printare digitală, consultanță în resurse umane, servicii de curățenie, comerț, instalații şi grădinărit, divertisment, sănătate. Antreprenorii sociali au beneficiat de training, consultanță, un buget inițial de investiții, un plan de afaceri propriu, o politică de prețuri și un plan de vânzări, realizate împreună cu managerii ARAS. Planurile sunt actualizate și dezvoltate permanent, sub coordonarea ARAS și a partenerilor săi, obiectivul pe termen lung fiind ca aceste structuri să devină capabile să se autosusțină.
În crearea acestor structuri s-au implicat următorii antreprenori sociali: Alexandru Hanc, Ionel Ghiță, Silvia Mişu, Dina Rotaru, Dan Mihăilă, Iulian Florin Niculae, Marian Brebeanu, Ioana Ianoş, Ilie Preda, Marius Gheorghe, Corina Vieriu.
„Cu ajutorul proiectului derulat de ARAS și partenerii săi, întreprinderile sociale și-au angajat personal, au cumpărat echipamente, și-au închiriat spații noi sau și-au promovat serviciile prin campanii de comunicare profesioniste. Un exemplu în acest sens sunt Atelierele Kotys (www.atelierelekotys.ro), care și-au achiziționat utilaje performante – cuptoare de sticlă fuzionată –, și-au deschis un nou spațiu și au angajat personal care să producă obiecte decorative și mobilă”, explică Dragoș Marcu, manager de proiect.
În cadrul proiectului, au fost organizate cursuri de informare, consiliere și calificare pentru persoanele din categorii vulnerabile, care au șanse reduse de integrare pe piața muncii. 500 de persoane din comunitățile vizate au completat chestionare de evaluare a abilităților şi competențelor, iar 125 dintre ele au beneficiat de sesiuni de consiliere în muncă și de cursuri de instruire în utilizarea calculatorului.
Cele 35 de persoane implicate în activitățile SES-urilor au beneficiat de cursuri de formare profesională și de 175 de sesiuni de consiliere şi îndrumare, câte cinci pentru fiecare angajat. Managerii celor 11 structuri au participat la cursuri de management în antreprenoriatul social. În afara angajaților SES-urilor, 90 de persoane defavorizate au primit sprijin în orientarea pe piaţa forţei de muncă, fiind organizate 270 de sesiuni, individuale sau de grup, de informare şi consiliere.
„În timpul foarte scurt – 11 luni – în care s-a derulat acest proiect, pe lângă rezultatele prevăzute, s-a reuşit un lucru formidabil: s-au creat 11 echipe adevărate, formate din oameni entuziaşti şi îndemânatici, care au avut o bună ocazie să înveţe împreună, să lucreze împreună și să descopere că se poate, de fapt, atunci când lumea zice că nu. Datorită antreprenoriatului social, ei au depășit un blocaj puternic, reușind să-și regăsească încrederea și motivația și să devină autonomi prin munca lor”, declară Maria Georgescu, director executiv ARAS.
Aras Magazin from ARAS on Vimeo.
Pentru a le susține în mod direct munca și a face posibilă implicarea socială, ARAS lansează un proiect nou: magazinul de comerț online www.arasmagazin.ro, unde pot fi regăsite o parte din produsele şi serviciile structurilor de economie socială din proiect, iar pe viitor și ale altor întreprinderi similare din țară. De la bijuterii şi vaze din sticlă realizate manual, până la accesarea unor servicii de sănătate, toate cumpărăturile efectuate pe www.arasmagazin.ro contribuie la dezvoltarea întreprinderilor sociale româneşti.
În ultimii 10 ani, ARAS a desfășurat programe sociale în nouă județe și s-a adresat în special persoanelor vulnerabile față de infecția cu HIV, respectiv consumatori de droguri injectabile, persoane implicate în prostituție, persoane fără adăpost, femei însărcinate, tineri. Prin intervenția în cadrul diferitelor proiecte și programe, organizația și-a extins intervenția și asupra persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, persoanelor din mediul rural sau celor fără o calificare corespunzătoare. Acesta este primul proiect în care dezvoltarea abilităților persoanelor cu risc de excluziune este însoțită și de crearea unor structuri de economie socială apte de a se autosusține și dezvolta pe termen lung, și după finalizarea proiectului.
Problemele identificate la nivelul grupului țintă vizat de proiect sunt: lipsa încrederii în sine și a motivației de căutare a unui loc de muncă, obișnuința de a face parte dintr-o categorie asistată social și în unele cazuri dependența de subsidiile și măsurile pasive pe termen lung de asistență socială, lipsa competențelor necesare pentru integrarea pe piața muncii și lipsa unui sistem public eficient de susținere a persoanelor din grupurile vulnerabile. Pe lângă susținerea psihologică și de formare profesională a grupului țintă, noutatea acestui proiect vine din crearea de locuri de muncă prin antreprenoriat social.
CELE 11 ÎNTREPRINDERI SOCIALE SUSȚINUTE PRIN PROIECTUL ARAS
Atelierele Kotys (www.atelierelekotys.ro)
Manufactură de obiecte decorative. Sticlărie
Atelierele Kotys produc articole unicat prin prelucrarea sticlei din deşeuri (sticle de utilitate casnică, resturi de sticlă, etc.), creează manual obiecte decorative (abajururi, lămpi, veselă, tacâmuri, etc.), mici bijuterii și suveniruri, dar și mobilier din fier forjat și alte metale. În lucrările lor, realizate prin metode tradiţionale de prelucrare a sticlei și manufactură, Atelierele Kotys integrează elementele decorative și motivele artei populare româneşti în cele de design moderne, minimaliste.
Piontani Services (www.piontaniservices.ro)
Servicii de curăţenie
Firma de curăţenie Piontani Services are o experienţă de peste 5 ani de zile în asigurarea serviciilor de curăţenie profesională pentru companiile din Bucureşti şi zonele limitrofe. În prezent, portofoliul firmei include peste 50 de clienți-companii din diverse domenii de activitate – companii de asigurări, firme de publicitate, cabinete medicale, televiziuni ș.a. Firma utilizează echipamente şi tehnologie de ultima generaţie și are circa 20 de angajați.
Servicii de sănătate (www.centrularas.ro)
„Servicii de sănătate” este o structură de economie socială care a luat fiinţă ca punct de lucru al Asociaţiei Române Anti-SIDA, cu contribuţia profesioniştilor care, cu experienţă şi dedicaţie, abordează sănătatea ca pe un întreg. Două dintre principiile directoare ale SES-ului sunt respectarea confidenţialităţii şi lipsa discriminării. Competenţele profesionale dobândite de-a lungul timpului de echipa ARAS în climatul social românesc şi-au găsit rezonanţă în programul de tratament substitutiv în cazul adicţiei de substanţe, alături de programele de consiliere dedicate adicţiilor. De transferul acestor competenţe beneficiază acum structura de economie socială „Servicii de sănătate”.
Wise Projects Development (www.wiseprojects.ro)
Consultanță în resurse umane
Wise Projects Development este o întreprindere socială care dezvoltă servicii şi instrumente pentru afaceri, asigurând training şi consultanță, acces la resurse de învăţare, planificare şi execuţie, online şi offline. Astfel, pune la dispoziţia clienţilor trei platforme web: Wise Startup – platforma de planificare a afacerii, Wise Doing – platforma de management de proiect, şi Wise Learning – platforma de învăţare online. Echipa este alcătuită din 20 de experţi în diferite domenii de afaceri.
Tipografia Tipo Bellearte (www.tipobellearte.ro)
Tipo Bellearte este o tipografie specializată în tipar digital, practicând preţuri foarte atractive pe piaţă. Tipăreşte în orice format şi în orice cantitate, pe materiale diverse: de la cărţi, afişe, autocolante, bannere până la imprimare pe suporturi textile, ceramică sau alte tipuri de materiale. Totodată, le poate asigura clienţilor servicii de creaţie grafică şi design.
Solinstal.ro (//solinstal.ro/)
Firmă de instalaţii şi grădinărit
Solinstal este specializată în realizarea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice. Oferă servicii de remediere a defecțiunilor apărute la aceste tipuri de instalații și efectuează lucrări de amenajare interioară, precum şi reparaţii diverse. De asemenea, Solinstal pune la dispoziția clienților servicii de grădinărit, instalare sisteme de irigat, montare sisteme de alarmă și monitorizare video.
Ghost City (//ghostcity.ro)
Firmă de paintball/ airsoft
Ghost City este primul spațiu de paintball din Comuna Corbeanca, unde tinerii pot transpune jocul pe calculator într-unul real, iar companiile pot realiza activităţi de teambuiding. De asemenea, firma organizează concursuri de paintball la solicitarea clienţilor, în locaţii propuse de aceștia.
Din grădina Săbieşti (www.livramdingradina.ro)
Cooperativă de consum – produse tradiționale
Ideea de a constitui o Cooperativă de Consum are în centru două principii sociale: prosperitatea economică a micilor producători, în special din mediul rural, şi sănătatea membrilor cooperatori, care vor avea posibilitatea de a consuma produse mai sănătoase. Orice achiziţie online sau telefonică încurajează în mod direct comunitatea producătorilor locali. Întreprinderea socială şi-a propus să aducă înapoi cele mai sănătoase şi proaspete produse crescute şi făcute de producători români, după metode tradiționale, pe pământ românesc.
Catering mobil, street-food
Inițiativa vine în întâmpinarea cererii generate de nevoile imediate, concrete şi urgente de soluţii tip fast-food în București, însă un fast-food sănătos şi natural. Aceasta înseamnă o rulotă mobilă, cu un meniu flexibil de sandvișuri, supe, salate şi sucuri naturale preparate zilnic, din ingrediente proaspete, amplasată în timpul săptămânii în zonele de birouri Pipera-Tunari, B-dul Barbu Văcărescu, Str. Fabrica de Glucoză, Calea Floreasca, iar pe parcursul week-end-ului, după caz, în parcuri, locuri de joacă, la evenimente culturale, artistice şi sportive.
Graphic3dshop (www.graphic3dshop.com)
Outsourcing servicii IT, web design, comunicare online și instruire IT
Graphic3dshop oferă un set complet de servicii, care permite substituirea serviciilor in-house de IT, în cazul persoanelor juridice, și intervenție punctuală, în cazul utilizatorilor individuali. Firma este specializată în web design şi dezvoltarea aplicaţiilor de tip magazin virtual, consultanţă în achiziţionarea celor mai potrivite aplicaţii software, instalarea şi întreţinerea unor soluţii de securitatea datelor, prelucrare şi optimizare de fotografii digitale, instruire şi atestare a cursurilor de competențe IT de bază şi avansate.
ARTEX Confecții (www.artexconfectii.ro)
Atelier de croitorie
Atelierul de croitorie înființat în comuna Bilciurești este singurul atelier profesionist din zonă care oferă servicii complexe de acest tip. Unitatea va realiza lenjerie şi obiecte vestimentare la comandă, dar şi producţii de mică serie, putând fi contractată și în sistem lohn de clienți mai mari. Atelierul a fost înființat cu sprijinul primăriei Bilciurești, angajații fiind locuitori ai comunei.