O nouă măsură pentru creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene și evitarea dezangajării (pierderea unor alocări de sume pe anumite Programe Operaționale) a fost aprobată de Guvernul României, la propunerea Ministerului Fondurilor Europene și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Această inițiativă face parte din actuala noastră filosofie de lucru în domeniul fondurilor europene și anume găsirea urgentă de soluții sustenabile pentru creșterea gradului de atragere a banilor europeni în țară. Un astfel de deziderat presupune crearea de premise cât mai bune pentru ca beneficiarii să poată avea acces mai simplu la banii europeni și să putem crește in acest fel ritmul de implementare pe toate Programele Operaționale, a declarat doamna Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.
În acest sens, s-a modificat și completat Ordonanţa de Urgenţă nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020.
Scopul modificarii este de a putea fi încheiate contracte de finanțare cu o valoare mai mare decât prevedeau alocările inițiale din Programele Operaționale, astfel:
In cadrul POR (Programul Operațional Regional) si POC (Programul Operațional Competitivitate), vor fi încheiate contracte de finanțare cu o valoare totală dubla față de alocarea propriu-zisa.
In ceea ce privește POIM (Programul Operațional Infrastructura Mare), vor fi încheiate contracte cu o valoare triplă fata de alocare, in vreme ce pentru POCU (Programul Operațional Capital Uman), POCA (Programul Operațional Capacitate Administrativă) și POAT (Programul Operațional Asistență Tehnică) se vor putea incheia contracte a căror valoare totală depășește cu 50% alocarea.
Pentru POAD (Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate), vor fi încheiate contracte a căror valoare totală depășește cu 20% alocarea programului.
Propunerea se justifică prin faptul că, pentru unele apeluri lansate, au existat proiecte eligibile, de calitate, dar care nu au putut fi contractate fiindca bugetul alocat apelului respectiv nu era suficient.
O altă completare vine în sprijinul beneficiarilor care primesc finanţare sub incidenţa ajutorului de stat/ de minimis (de obicei organizații private), prin acces la prefinanțare pentru toate categoriile de cheltuieli eligibile într-o singură tranșă de maximum 40 la sută din contribuția publică eligibilă a proiectului.
Toate măsurile și completările de mai sus au fost introduse cu obiectivul clar de a urgenta contractarea proiectelor astfel încât, până la sfârșitul lui 2018, rata de contractare a fondurilor europene gestionate de MFE și MDRAP să ajungă la 100%.