plata facturilor de utilități prin simpla scanare a codului de bare
Serviciul de Mobile Banking al Băncii Transilvania – mBT24 – are acum o nouă facilitate, plata facturilor de utilități prin scanarea codului de bare a acestora. Facilitatea este accesibilă pe telefoane de tip iPhone sau pe cele cu sistem de operare Android.
Plata utilităților devine, astfel, foarte simplu de realizat. Este necesar doar ca telefonul să aibă instalată Aplicația Banca Transilvania (aceasta se poate descărca de aici: //itunes.apple.com/ro/app/banca-transilvania/id409783342?mt=8; https://market.android.com/details?id=ro.btrl.mobile), să se acceseze din mBT24 butonul „Plată utilități” şi, ulterior, opțiunea „Scanare factură”. Cu ajutorul camerei foto a telefonului se realizează scanarea codului de bare de pe factură, iar datele de plată se încarcă automat, după care este necesară confirmarea tranzacției. Noua funcționalitate nu presupune costuri de instalare sau de utilizare, ci doar abonarea la serviciul de mobile banking mBT24 al Băncii Transilvania.
Operațiunea de plată a facturilor este una dintre cele mai utilizate facilități ale serviciilor BT24 Internet Banking şi Mobile Banking. Funcționalitatea se adaugă gamei extinse de operațiuni care pot fi efectuate prin BT24 Mobile Banking – de la plăți în lei, transferuri între conturi proprii, schimb valutar etc., până la vizualizarea unor informații despre tranzacțiile online, solduri ale conturilor şi limitele de sume setate pe carduri, respectiv informații despre credite.
BT 24 Mobile Banking a apărut pe piață în 2011 şi, la fel ca serviciul de Internet Banking al băncii, are la bază tehnologie de ultimă generație. Se adresează atât clienților companii, cât şi persoanelor fizice, iar autentificarea se realizează ca şi în cazul BT24 Internet Banking. Costul abonamentului de Mobile Banking este de 4 lei / lună pentru persoanele fizice şi de 5 lei / lună pentru persoanele juridice. In prezent, BT 24 Mobile Banking are peste 13.000 de utilizatori.
Recent, Banca Transilvania a fost desemnată Banca Anului pentru servicii electronice la distanță în cadrul Galei Online Banking, ca recunoaştere a rezultatelor înregistrate în acest domeniu.
Bucuresti, 10.05.2012
{mosloadposition user9}