Pentru al treilea an consecutiv, cele mai noi tendințe din Search Engine Marketing se discută la București, timp de 2 zile, în cadrul celui mai important eveniment de SEO și PPC din Europa de Sud-Est.
SEM Days 2014 va fi cel mai mare eveniment de profil din regiune, organizat de SEO monitor și 2Parale, care va oferi informații de actualitate din domeniu, pentru peste 500 de budget owners, manageri de marketing și brand, online marketing manageri, coordonatori de business-uri și antreprenori online.
Tot mai multe persoane au tendința să realizeze research exclusiv prin deja obișnuita căutare în Google, înainte de a achiziționa un produs sau un serviciu. Conform consumerbarometer.com, în 2013, în România, 63% dintre cei care au achiziționat servicii și produse au căutat informații prin intermediul Google, în creștere față de 59% în 2012. În acest context, depinde de fiecare business cum reușește să gestioneze tehnicile de SEO și PPC, așa încât să devină cât mai vizibil pentru publicul său relevant, care caută cele mai bune soluții online. De aceea, SEM Days va aduce și în acest an la București speakeri de renume internațional, care să prezinte cele mai noi tendințe din Search Engine Marketing, pentru marketerii, managerii și antreprenorii interesați de creșterea vizibilității în online, cu rezultate măsurabille.
După succesul evenimentelor SEM Days 2012 și 2013, care au reunit peste 300 de participanți la fiecare ediție, cei mai mulți dintre ei deținători de business-uri sau coordonatori ai unor segmente de business online și nu numai, anul acesta evenimentul își extinde audiența la 500 de persoane, pentru a crește impactul informațiilor oferite în cadrul celor două zile de prezentări și workshop-uri. Așadar, pentru orice companie cu prezență online, SEM Days reprezintă o oportunitate de a afla direct, de la unii dintre cei mai așteptați specialiști în Search Engine Marketing, pe plan internațional și local, care sunt cele mai noi și competitive soluții din domeniu, exemplificate prin studii de caz relevante și aprofundate prin workshop-uri specifice.
SEM Days își păstrează structura de 2 zile: în prima zi de conferință, participanții vor afla de la generalități despre marketingul în motoarele de căutare, până la tehnici de management al reputației online, urmând ca în cea de-a doua zi să aprofundeze funcționalitățile instrumentelor specifice de SEM și modul în care acestea livrează rezultate cuantificabile.
Până la finalul lunii iunie, participanții beneficiază de o reducere de peste 28% la achiziția biletelor disponibilie pe www.semdays.ro.