a editurii Polirom
Săptămîna aceasta, Polirom va publica o nouă ediţie a romanului Exuvii de Simona Popescu, volumul cu numărul 32 din colecţia Top 10+, unul dintre cele mai recente proiecte ale editurii. În Top 10+, colecţie dedicată capodoperelor literaturii de pretutindeni, dar şi celor mai îndrăgite bestselleruri, au mai apărut volume semnate de Gabriela Adameşteanu, Adriana Babeţi, Saul Bellow, J. L. Borges, Dino Buzzati, Mihail Bulgakov, Tracy Chevalier, Ioan Petru Culianu, Michael Cunnigham, F.M. Dostoievski, Umberto Eco, Francis Scott Fitzgerald, Filip Florian, Michel Houellebecq, Aldous Huxley, Florina Ilis, Kazuo Ishiguro, D. H. Lawrence, Dan Lungu, W. Somerset Maugham, Norman Manea, Ian McEwan, Mircea Mihăieş, Haruki Murakami, Vladimir Nabokov, Mircea Nedelciu, Amos Oz, Philip Roth, Jose Saramago, Bernhard Schlink.
Exuvii a fost distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România pentru roman şi a fost tradus în poloneză (2002), maghiară (2008) şi, fragmentar, în franceză şi germană. A mai apărut la Polirom în două ediţii (2004, 2007).
Enigmaticul titlu al cărţii spune, într-un fel, totul: căci „exuviile“ sînt pieile lepădate, carcasele subţiri lăsate în urmă de fluturi atunci cînd ies din pupe, învelişurile năpîrlite ale vietăţilor care, crescînd, se transformă cu totul. La fel facem şi noi cu ipostazele noastre vechi, infantile, imature, pe care le îngropăm în uitare. Simona Popescu, ea, nu poate şi nu vrea să le abandoneze: le strînge, le colecţionează, le suprapune într-un timp prezent care, ca într-o sincronie perpetuă, adună toate vîrstele precedente la un loc. Credinţa ei este că psihologia individuală, identitatea, personalitatea îşi pierd consistenţa dacă renunţă la paşii anteriori. Nu sîntem doar ce sîntem, ci şi ce am fost. Iar adevăratele abisuri ale fiinţei se ascund în trecut, în experienţele înstrăinate ale avatarurilor care ne-au purtat numele.
Simona Popescu (n. 10 martie 1965, Codlea, judeţul Braşov) este poetă, prozatoare şi eseistă. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti în 1987. În prezent este lector la aceeaşi facultate. Volume de poezie: Xilofonul şi alte poeme (1990; traducere maghiară, 1998), Pauză de respiraţie (1991, volum colectiv), Juventus (1994), Noapte sau zi (1998), Juventus şi alte poeme (antologie, 2004), Lucrări în verde. Pledoaria mea pentru poezie (2006; tradus fragmentar în franceză şi germană în volumul Travaux en vert, Edition Phi, Luxemburg, 2008); poeme în antologii publicate în ţară şi în străinătate. Proză: pe lîngă Exuvii (1997, cu trei ediţii ulterioare, dintre care două la Polirom), a coordonat romanul colectiv Rubik (Polirom, 2008). Eseuri: Volubilis (1998), Salvarea speciei. Despre suprarealism şi Gellu Naum (2000), Clava. Critificţiune cu Gellu Naum (2004).
Săptămîna viitoare, în aceeaşi colecţie: Şotron, Julio Cortazar.