La final de sezon estival, HP România și Asociația TED Donator de Zâmbete au organizat o zi de curățenie pe o plajă din nordul litoralului. 100 de voluntari au adunat peste o tonă de gunoaie de pe plaja Reyna, din Constanța.
Acțiunea a avut loc în cadrul inițiativei HP by the Sea, un program anual lansat de HP România în 2018 cu scopul de a contribui la ecologizarea plajelor, dar și la eforturile de educare. Cantitatea uriașă de deșeuri adunată în doar câteva ore demonstrează faptul că plajele sunt în continuare considerate de mulți un loc în care să se debaraseze de propriile gunoaie.
”Pe lângă acțiunea propriu-zisă de ecologizare, misiunea de educare rămâne una deosebit de importantă, iar HP România și-a luat angajamentul să o continue alături de parteneri și de organizații non-guvernamentale care militează pentru un mediu mai curat și mai sănătos pentru noi toți. HP by the Sea este o inițiativă care va merge mai departe și le mulțumim tuturor celor care susțin acest demers”, a declarat Mugur Pantaia, Managing Director HP Inc. România.
Pentru mulți voluntari, întâlnirea anuală pentru curățenie pe plajă este o activitate care nu lipsește din calendar. Unii vin împreună cu copiii, tocmai pentru a le da un exemplu și a-i face să înțeleagă că grija față de mediu este responsabilitatea tuturor, chiar de la vârste fragede.
Testimoniale voluntari:
”HP by the Sea a fost o ocazie excelentă să facem ceva util pentru mediu, dar și să ne facem noi prieteni. A fost o zi minunată și cred că m-a ajutat să mă dezvolt ca persoană.”
”A fost o reuniune fantastică cu colegi și oameni care împărtășesc aceleași valori și care au același scop. Ajutăm natura și, în același timp, socializăm – este o combinație frumoasă de util și plăcut. Abia aștept să particip și anul viitor.”
Sustenabilitatea este un obiectiv major pentru HP, care își propune să devină cea mai sustenabilă companie de tehnologie până în 2030.