În 2012, statele membre au adoptat în total 2 278 de măsuri împotriva produselor nealimentare periculoase, care au fost raportate în cadrul sistemului UE de alertă rapidă (RAPEX). Se remarcă astfel o creștere cu 26% a numărului de alerte comparativ cu cifrele din 2011, care ar putea fi pusă pe seama eforturilor de eficientizare a aplicării legislației întreprinse de autoritățile din statele membre ale UE.
RAPEX este sistemul UE de alertă rapidă cu privire la produsele nealimentare care asigură legătura dintre statele membre și Comisia Europeană. Rolul său este să permită difuzarea rapidă a informațiilor legate de produse de consum potențial periculoase. În acest fel este posibil să se identifice și să se retragă din timp de pe piața UE produsele potențial riscante pentru consumatori, cum ar fi articolele de îmbrăcăminte pentru copii, produsele textile sau aparatele electrice care nu respectă standardele de siguranță.
Tonio Borg, comisarul responsabil cu politica în domeniul sănătății și al protecției consumatorilor, a declarat în legătură cu acest subiect: „Grație unei cooperări mai strânse la nivelul UE, consumatorii pot beneficia de mai multă siguranță în cadrul pieței interne. Europa dă permanent dovadă de o capacitate din ce în ce mai mare de a-i proteja pe toți cetățenii săi împotriva produselor nealimentare periculoase. Sistemul RAPEX este o componentă esențială a eforturilor depuse de UE în domeniul protecției consumatorilor. Rezultatele acțiunilor întreprinse în 2012 pentru a se asigura aplicarea legislației denotă o vigilență sporită, însă trebuie să ne fixăm obiective și mai ambițioase. Din acest motiv, Comisia a prezentat anul acesta noi propuneri legislative privind siguranța produselor și supravegherea pieței.”
Care sunt produsele care prezintă riscuri?
În 2012, articolele de îmbrăcăminte, produsele textile și articolele de modă (34%), urmate de jucării (19%) au fost principalele categorii de produse pentru care a fost nevoie să se ia măsuri corective. Printre riscurile cel mai des notificate cauzate de aceste produse se numără riscurile legate de substanțe chimice, riscul de ștrangulare și riscul de rănire.
Riscul de rănire și cel de ștrangulare sunt deseori identificate în articole vestimentare pentru copii cu cordoane și șnururi, de exemplu la costumele de înot. Printre produsele care au fost identificate ca fiind periculoase – interzise de altfel în UE în 2012 – mai putem menționa un produs de albire a pielii care conținea hidrochinonă (utilizarea acestei substanțe este interzisă în produsele cosmetice și de igienă personală) sau o păpușă de plastic care conținea 38,5% din greutate Di(2-etilhexil)ftalat (DEHP), substanță care constituie un risc chimic. Întreprinderile trebuie să se asigure că aceste riscuri binecunoscute sunt avute în vedere înainte de producție.
De unde vin aceste produse?
China reprezintă în continuare țara de origine cel mai adesea consemnată în cadrul sistemului de alertă. Anul trecut, 58% din numărul total de notificări cu privire la produse care prezintă un risc important au fost legate de produse provenite din China.
Pentru a ameliora această situație, UE și China colaborează cu privire la schimbul de informații între autorități și la activitățile de comunicare. UE și China vor difuza în curând o serie de materiale video adresate fabricanților chinezi și importatorilor europeni prin care se vor disemina informații referitoare la siguranța produselor.
RAPEX 2012 în cifre
2 278 de notificări
30 de țări participante (UE + Norvegia, Islanda și Liechtenstein)
Cele 5 cele mai notificate categorii de produse în 2012:
34% Articole de îmbrăcăminte, textile și articole de modă;
19% Jucării;
11% Aparate și echipamente electrice;
8% Autovehicule;
4% Produse cosmetice
Notificări în funcție de țara de origine a produsului:
58% China (inclusiv Hong Kong);
17% UE-27 și țările din SEE;
11% origine necunoscută;
14% altele.
Pagini Utile
● //ec.europa.eu/consumers/safety/news/index_en.htm
● MEMO/13/438