Cel mai mare eveniment de artă din România și-a închis porțile duminică, 18 iunie 2017. Art Safari a fost deschis timp de o lună, între 19 mai – 18 iunie 2017, la Galeriile Kretzulescu (Calea Victoriei 45), sub patronajul Primăriei Municipiului București și al CNR UNESCO, perioadă în care a fost vizitat de 27.784 de persoane (o creștere de 13% față de ediția 2016, care a înregistrat 24.536 vizitatori).
Anul acesta Art Safari a fost compus din Pavilionul Muzeal, Expoziția Centrală “Notes on a Landscape”, Pavilionul Galeriilor, programe educaționale, dedicate copiilor și tinerilor, dar și programul Paralel (anul acesta instalația Allegoria Sacra, realizată de grupul AES+F de la Moscova).
Pavilionul Muzeal a fost dedicat expoziției „Luchian și Independenții”, prilejuită de Centenarul Luchian (1916-2016) și a cuprins opere ale artistului din peste 20 de instituții muzeale, dar și din cele mai importante colecții private. Cea mai mare expoziție Luchian din ultimii 50 de ani a oferit o privire de ansamblu asupra creației “înnoitorului picturii românești”, făcând referire și la gruparea de secesiune artistică ce s-a conturat în jurul personalității sale, la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Expoziția Centrală a Pavilionului de Artă Contemporană, intitulată “Notes on a Landscape”, curatoriată de Wim Waelput (Ghent, Belgia) a propus o explorare a tipurilor de preocupare artistică reprezentative pentru istoria locală a artei românești, punând accent pe factorii identitari și geopolitici. Wim Waelput este directorul și fondatorul platformei Kiosk pentru artă contemporană din Ghent.
Pavilionul Galeriilor s-a bucurat anul acesta un spațiu dinamic în care au expus, prin rotație, cinci serii de galerii de artă din România și internaționale, publicul având posibilitatea să viziteze expoziții diverse în fiecare săptămână. Venită special din Olanda pentru expunerea la Art Safari, lucrarea “The Next Rembrandt” a fost creată de un algoritm ce a descompus, timp de aproape doi ani, cele 346 de opere semnate de Rembrandt, pentru a putea asimila stilul maestrului olandez. Operele au fost scanate la înaltă rezoluție 2D și 3D, apoi detaliile au fost amplificate prin algoritmi de deep learning rulând pe platforma de cloud Azure de la Microsoft. Pavilionul Galeriilor s-a bucurat de o prezență internațională cu sprijinul partenerilor noștri: Ambasada Belgiei, Ambasada Germaniei, Ambasada Israelului, Ambasada Suediei și Forumul Cultural Austriac, care au făcut posibilă participarea mai multor galerii din străinătate, dar și a unor artiști cu renume pe plan internațional. Galerii precum Büro Weltausstellung [Viena, AT], Galeria 3:e våningen [Göteborg, SE], Galleri CC [Malmö, SE], Galerie & Kunsthandel Maximilian Hutz [Viena, AT] au cultivat în publicul bucureștean gustul pentru noile trenduri în arta contemporană, performance-uri și prezentări de artist.
Printre galeriile prezente în acest an s-au numărat: AES+F [Moscova, RU] powered by Mobius Gallery – program paralel [București, RO], Art Encounters [Timișoara, RO], Galeriile Artmark [București, RO], Atelier 030202 [București, RO] powered by Gi Group [București, RO], Balamuc powered by Gi Group [Timișoara, RO], Borderline Art Space powered by Computer Force [Iași, RO], Büro Weltausstellung powered by the Austrian Cultural Forum [Viena, AT], City Gallery [Botoșani, RO], Codrin’s Gallery [București, RO], Colorhood [București, RO], Corneliu Baba Inedit [București, RO], Facultatea de Arte Plastice și Design [Timișoara, RO], Dragoste [Sibiu, RO] powered by Petprod, Fundația Viorica și Gheorghe Iacob [București, RO], Galeria 3:e Våningen powered by Embassy of Sweden in Romania [Göteborg, SE], Galeria Atelier Jutka [Bedburg, DE], Galeria 9 [Cluj-Napoca, RO], Galeria de Artă Senso [București, RO], Galeria Ilea [Cluj-Napoca, RO], Galeria Lina [Bistrița, RO], Galerie & Kunsthandel Maximilian Hutz powered by the Austrian Cultural Forum [Lustenau, AT], Galleri CC powered by Embassy of Sweden in Romania [Malmö, SE], Galeria Simeza [București, RO] powered by Art Games, Galateea Contemporary Art [București, RO] powered by Sineva, Grupul Nostru [Sibiu, RO] powered by Art Games, Kunst Art [Bochum, DE], Lavacow [București, RO], LC Gallery [București, RO], Marie Nouvelle Gallery [București, RO], Mobius Gallery powered by Gi Group [București, RO], Pilat Gallery [București, RO], Rembrandt Gallery powered by Luxury Design [Eindhoven, NL], Rosca’s [Craiova, RO], Rotenberg Uzunov Art Gallery [București, RO], Sandwich Shop [București, RO] powered by Țucă, Zbârcea și Asociații, Sector 1 Gallery [București, RO], Supersmooth Studio [Timișoara, RO] powered by Țuca Zbârcea și Asociații, This is Not an Art Gallery [Cluj-Napoca, RO], The Space powered by Wisebrand [București, RO], Uniunea Artiștilor Plastici din România powered by Sineva și Witte Gallery [București, RO].
Programul The Space, dedicat tinerilor aflați la început de carieră, a migrat în diverse spații neexplorate ale Galeriilor Kretzulescu, iar artistul Radu Pandele a realizat un graffiti „safarian” marca Tastemakers.
Programul educațional s-a extins de această dată în două zone diferite, dedicate atelierelor pentru copii, aflate la etajul 3 (3-12 ani powered by Metropolitan Life) și etajul 4 (+12 ani powered by Rembrandt Art School) ale Galeriilor Kretzulescu. Printre noutățile de anul acesta fac parte: cartea de colorat pentru copii, catalogul expoziției Luchian și Independenții, dar și catalogul Expoziției Centrale Notes on a Landscape, programul de tineri ambasadori ai Art Safari 2017, atelierele pentru tineri, dar și tururile ghidate de către elevii Complexului Educațional Lauder-Reut. Totodată, în cadrul programului Art Safari Kids l-am avut ca invitat pe artistul Hanoch Piven (Montevideo, Uruguay), care a organizat două ateliere de colaj pentru familii.
Partener principal: Creart
Parteneri instituționali: Ambasada Belgiei, Ambasada Israelului, Ambasada Republicii Federale Germania, Ambasada Suediei, Complexul Educațional Lauder-Reut, Forumul Cultural Austriac, Facultatea de Arte și Design Timișoara, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași, Universitatea Națională de Arte din București.
Parteneri: Lexus, Gi Group, Domicilio, Silva, Tastemakers, Decor Floor, Milliken, Policolor, Gerflor, Microsoft, Roca, Illy, Merenist Profesional, Domeniile Sâmburești, Retropolitan Republic, World Class, Huawei, Uber, Konica Minolta, Aqua Carpatica, Moir, Metropolitan Life, Rembrandt Art School, IC Studio, VNBIA.
Parteneri media: Aesthetica, Art7, Bucharest City App, Burda, Celsius, Civilizația, Diplomat Club, Elle, My Art Guides, Radio Guerrila, Revista ARTA, RFI, Sinteza, The Romania Journal, The Art of Living, Widewalls, 7 Seri.