Pathfinder Management & Consulting și IMC Integral Management Consultancy International și-au unit forțele în scopul creșterii pieței locale de consultanță.
IMC Integral Management Consultancy International este o organizație globală de consultanță, cu sediul central în Elveția, având ca principal obiectiv sprijinirea companiilor în direcția dezvoltării durabile. IMC este prezentă în peste 40 de țări printr-o rețea de parteneri și colaboratori asociați, fiecare membru având o vastă expertiză în poziții de top management.
„Ne-am orientat toată activitatea de până acum în direcția sprijinirii companiilor românesti, a creării unor afaceri locale solide, capabile să se dezvolte sustenabil și profitabil. Îmi doresc, de ani buni, să văd companii românești ce se dezvoltă și se extind atât pe piața locală, cât și pe piața regională și cea internațională”, a declarat Ruxandra Ogrendil, Managing Partner al Pathfinder Management & Consulting, care a preluat în cadrul parteneriatului și poziția de Director Regional pentru Europa Centrală și de Est în cadrul organizatiei IMC. România capată astfel o importanță deosebită pe harta IMC, devenind și hub regional pentru Europa Centrala și de Est, situație unică pe piața consultanței.
Cele două companii împărtășesc aceeași viziune în privința sprijinirii companiilor locale și au convingerea că împreună vor reuși să aducă un suflu nou într-o piață destul de greu încercată în ultimii ani. IMC s-a clădit pe un concept diferit de jucătorii prezenți în piață, întrucât fiecare membru a ocupat anterior pozitii de nivel C (CEO, CFO, COO), ceea ce asigură o foarte bună înțelegere a realităților din activitatea unei companii. Astfel, prin intermediul IMC, companiile românești vor obține acces la o rețea de experți internaționali cu o vastă experiență ce pot ocupa poziții de management sau de membri în consiliile de administrație ale companiilor locale ce doresc să își clădească expansiunea pe o bază solidă. Nu în ultimul rând, acest parteneriat ușurează misiunea deja asumata de Pathfinder de a găsi soluții de finanțare pentru companiile românești, prin accesul la un număr mult mai mare de investitori strategici și financiari și la soluții inovative pentru piața din România.
„În această direcție, consider că parteneriatul cu IMC este o soluția perfectă care sa ne ajute în dezvoltarea unor servicii de consultanță de top. IMC crede în potențialul de dezvoltare a României și a afacerilor locale. Ne dorim să trecem peste temerile si prejudecătile existente în mediul de afaceri local, să inversăm rolurile și să aratăm că se poate face business frumos și corect și din România către exterior” continuă Ruxandra.
IMC oferă servicii complete de consultanță în următoarele: fuziuni & achiziții, management strategic, corporate finance, interim management și servicii profesionale – o gamă de servicii dedicate prin care IMC susține companiile locale în procesul de extindere pe piețele externe, oferindu-le suport de la A la Z: studii de piață (studii de fezabilitate, produs, concurenta și analiza clienților, regulamente), consultanță legală, financiară, fiscală și comercială, identificarea de clienți, construirea de canale de distribuție, servicii de resurse umane, management interimar etc.
Pathfinder Management & Consulting este o companie dinamică, specializată în activități de consultanță financiară, în principal asistență în fuziuni și achiziții (M&A) și atragere de finanțări sub forma de capital sau imprumuturi.
Mai multe detalii se pot obține accesând site-ul IMC www.imc-consultancy.com.