Calitatea, formarea profesională și emancipiarea femeilor sunt în centrul proiectului de dezvoltare durabilă surprins în imagini de Steve McCurry, odată cu aniversarea a 500 de ani de existență a capitalei cubaneze
Zece centre de producție pentru regenerarea zonelor mai puțin productive din estul Cubei și 6 milioane de noi plante de cafea: acestea sunt cele mai importante reușite ale primei faze a proiectului dezvoltat de Fundația Lavazza în Cuba.
Gândită pentru a crește productivitatea plantațiilor de cafea cubaneze, inițiativa își propune și să asigure formarea continuă a comunității locale prin crearea a 34 de școli care să instruiască 2.900 de cultivatori și 500 de tehnicieni de cafea.
Astfel se prezintă, în cifre, un proiect de trei ani, lansat în 2018 de Fundația Giuseppe și Pericle Lavazza, în parteneriat cu organizația caritabilă Oxfam și autoritățile cubaneze, pentru a sprijini comunitățile care cultivă cafea în două zone pilot, Granma și Santiago.
Aflat aici, vicepreședintele companiei, Giuseppe Lavazza, a susținut o prezentare la Universitatea de Oriente:
„Pentru Lavazza, „cafeaua bună” nu poate fi asigurată decât prin aplicarea bunelor practici în întregul lanț de aprovizionare, de la plantație la ceașcă”.
Proiectul din Cuba este construit în jurul nevoii de a susține femeile și tinerii producători de cafea
Fundația Lavazza are, în acest moment, 24 de proiecte în desfășurare în 17 țări, de care beneficiază 94.000 de fermieri. În Cuba, problemele locale din ultimii ani, gestionarea nepotrivită a calității produselor și ignorarea necesității de a regenera zonele neproductive au dus la o producție internă scăzută de cafea. Efectele negative ale acestei situații sunt resimțite de întreaga comunitate, determinând tinerii să fugă de agricultură către alte domenii de activitate și contribuind la un decalaj de gen care izolează din ce în ce mai mult femeile.
Proiectul comun al Lavazza cu Oxfam începe deja să-și arate efectele: tinerii au acum posibilitatea să-și deschidă propriile companii mici de producție mică, cu potential de creștere pe măsură ce lanțul de aprovizionare cu cafea devine mai stabil, în timp ce femeilor li se deschide oportunitatea de a juca un rol mai important în afaceri.
Celebrul fotograf Steve McCurry a documentat proiectul din Cuba prin imagini care pun în prim plan nu numai activitățile legate de producția de cafea, dar și legăturile dintre comunitate și natura locului. Din 2004, Lavazza colaborează cu McCurry pentru realizarea de reportaje foto în țările producătoare de cafea ce servesc la promovarea programului de dezvoltare durabilă ¡Tierra!, transformându-l, astfel, într-un adevărat proiect cultural.
Lavazza și cea de-a 500-a aniversare a Havanei
Lavazza a decis să-și aducă propria contribuție la sărbătorile Havanei cu o serie de inițiative dedicate capitalei cubaneze și cafelei sale.
Astfel, în inima capitalei cubaneze, Lavazza a transformat Casa de la Amistad într-un Training Center temporar, parte a unei rețele extinse de formare internațională și de promovare a culturii cafelei, cu 8 astfel de spații în Italia și 47 la nivel mondial. Printr-un program special de instruire, Lavazza și-a împărtășit experiența cu comunitatea locală, explicând procesele de producție și tehnici de blending și prăjire, dar și arta pregătirii unui espresso italian autentic.