Mult îndrăgita autoare a seriei Mog și a cărții Tigrul care a venit la ceai, acum în vârstă de 94 de ani, ne propune o poveste minunată care-i va încânta atât pe cititorii tineri, cât și pe cei mai în vârstă: Foca domnului Cleghorn.
Romanul pentru copii care apare în colecția LITERATI se bazează pe o poveste adevărată trăită chiar de tatăl autoarei, Alfred Kerr, acum mai bine de 100 de ani.
Uneori amuzantă, alteori tristă, povestea domnului Cleghorn și a lui Charlie, simpaticul pui de focă, îi va inspira pe toți cei care iubesc animalele și aventura și sunt oricând dispuși să schimbe prin faptele lor bune viețile celor din jur.
Foca domnului Cleghorn are toate ingredientele să devină o poveste clasică a inimitabilei Judith Kerr.
În colecția LITERATI au mai apărut Așa-zisa răpire a Prințului Oleomargarină de Mark Twain, Philip & Erin Stead, Ultima zi a domnișoarei Bixby de John David Anderson, Porțile primul volum din trilogia Samuel Johnson de John Connolly, Cum să scrii o poveste reușită și Scrie şi tu o poveste reuşită! de Christopher Edge și multe altele.
LITERATI este cea mai nouă colecție din cadrul editurii Pandora M și se adresează cititorilor între 8 și 14 ani pasionați de lectură, curioși, aventuroși, inteligenți. LITERATI le aduce povești fabuloase, eroi și eroine de neuitat, aventuri care au ca protagoniști preadolescenți, dar și volume de cultură generală și dezvoltare personală.