Primăvara este anotimp care ocupă un loc deosebit în cultura românilor de ieri și de azi. Primăvara este simbolul speranței și al renașterii, iar românii de odinioară au lăsat ca zestre spirituală o suită de tradiții și obiceiuri, de la care zona Bihorului nu face rabat.
sursa foto
1. Jocul Lioarelor sau simplu Lioara
Acesta este unul dintre cele mai vechi obiceiuri de primăvară din zona Bihorului.
„Lioară, lioară / Flori de primăvară…” Este începutul cântecului specific acestui joc. Denumirea de Lioară se presupune că ar proveni de la numele popular al unei flori cum ar fi luminioara sau vioreaua.
Acest joc, însoțit de cântecul specific are loc în apropierea sărbătorilor de Paști când, după curățarea mormintelor celor dragi trecuți la cele veșnice, fetele, îmbrăcate în straie de sărbătoare, se adunau în fața bărbaților, femeilor și a feciorilor din sat, pornind jocul, spunând astfel întregii comunități despre legătura lor „de cruce”, adică de prietenie pe viaţă.
La jocul propriu-zis participau doar fetele din sat dar la un moment dat își făceau apariția și flăcăii satului motivând posibilitatea formării unor perechi, anticipând astfel eventualele căsătorii de peste an. După slujba religioasă, fetele înconjurau biserica și apoi ieșeau cântând, două câte două, formând astfel un alai.
Nunta, în mediul rural este un ceremonial plin de înțelesuri care are menirea de a marca trecerea tinerilor de la stadiul de tineri adolescenți la stadiul de adulți și de a le prezenta rolurile pe care trebuie să le îndeplinească în cadrul familiei.
2. Pețitul
Atât nunțile dar și pețitul au loc numai în chișlegi (în afara posturilor). La pețit se merge doar în zilele de luni, joi sau duminica. Înainte de a merge la pețit, părinții viitorului mire trimit un om de încredere la părinții fetei pentru a-i întreba dacă îi primesc la pețit. Acesta ori mergea dimineața devreme ori seara târziu, pentru a nu-l știi lumea satului și pentru a păstra secretul în cazul unui refuz. Dacă fata și familia sa erau de acord cu băiatul, în aceeași zi se stabileau nașii, zestrea și data nunții. Toata lumea era cinstită cu un pahar de palincă de prune, iar viitorii miri beau din același pahar, ca semn al legăturii lor
3. Chemarea la nuntă
Cu trei săptămâni înainte de nuntă se fac invitațiile iar chemarea la nuntă se face de doi chemători-feciori, rude sau prieteni cu mirii. Pentru fiecare chemător se pregătește câte un țov (un băț lung de 1 metru lungime și 3 centimetri diametru), împodobit cu „cârpe” (baticuri) albe, rosii, negre, batiste înflorate, tricolor și flori de busuioc. Chemătorii, sunt îmbrăcați în port popular local, autentic.
4. Pregătirea pentru nuntă
De regulă familiile invitate la nuntă care sunt rude, vecini sau prieteni cu mirii ori cu părinții acestora, în săptămâna dinaintea nunții când se pregătește mâncarea pentru nuntă duc ajutoare: ouă, făină, zahăr, ulei, orez, o găină, varză etc. la părinții mirilor (ajutorul reprezintă un fel de împrumut).
Cortul, restaurantul sau sala de nunți se pregătește cu o zi înaintea nunții cu țoluri, cuverturi, feleguțe, icoane, verdeață, panglici din hârtie creponată, o reală expoziție de artă populară.
În seara dinaintea nunții la casa mirelui se pregătește zăslăul, un băț lung de 2 metri și jumătate cu un diametru de 5 – 7 centimetri împodobit cu o baticuri de diverse culori înflorate și prevăzut în vârf cu tângălău și flori de busuioc. Zăslăușul ales este un fecior căruia îi trăiesc părinții, care știe să joace (danseze) bine, să horească și să poarte (joace) zăslăul.
5. Nunta propriu-zisă
La casa mirelui se organizează alaiul: primii sunt chemătorii, urmează zăslăușii și apoi muzicanții. Aceștia sunt urmați de mire, însoțit de nași și nuntași. Grăitorul conduce alaiul mirelui care pornește spre casa miresei, cu sticle de băutură, jucând și descântând, în timp ce are loc gătitul miresei în costumul popular având pe cap o cunună cu „cotători”(oglinzi), specifică Bihorului.
Mirii alături de alai merg la biserică pentru oficierea cununiei religioase.
După ieșirea de la cununie, muzicanții, chemătorii, nuntașii și mirii alături de nași se îndreaptă spre casa mirelui, restaurant sau sala de nunți.
În curtea mirelui sau în fața restaurantului se așează pe o masă o farfurie cu grâu curat, simbol al norocului și al fertilității pe care grăitorul îl aruncă spre nuntași si apoi îi stropește cu apă sfințită și busuioc.
Se continuă cu muzică bună, joc, voie bună și servitul mesei. Rudele băiatului trebuie sa joace primele cu mireasa pentru a o integra în noua familie. Apoi toată lumea joacă, se ospătează și se bucură alături de noua familie.
După cinstea (darul) oferită tinerei familii are loc ”învelitul miresei” în prezența mirelui și a celor două femei “împletitoare”. Mireasa, stă pe scaun ținând în poală un pup (colăcel de pâine) simbolul fertilității și al rodniciei pântecelui. Împletitoarele (învelitoarele) iau cununa de pe capul miresei, îi desfac cozile și îi fac părul conci (coc). Apoi îi învelesc capul cu un batic mare alb sau bordo înflorat peste care așează din nou cununa. Odată învelită mireasa îi dă mirelui să muște din pupul ținut în poală.
La finalul petrecerii de nuntă, mirii oferă fiecărei familii participante câte un pachet de prăjituri și o sticlă cu pălincă, drept mărturie și gest de mulțumire. O metodă simplă și accesibilă de a realiza acest lucru este să alegi sticle pentru nuntă Oradea dintr-o varietate de modele, precum și o varietate de etichetare și personalizare, existente pe piața locală.
După două săptămâni de la nuntă, tinerii casatoriti merg la casa nașilor cu un colac mare și cei patru își cer iertare unii altora. Nașii le oferă finilor, de asemenea, un colac mare, apoi nasii spală mâinile finilor și le șterg cu un prosop. Odată iertaciunile îndeplinite, se da un mic ospat cu muzicanți.
În Oradea, ca și în alte zone folclorice tradițiile care însoțesc sărbătorile și evenimentele importante ale comunității sunt caracteristici definitorii ale identității locale. Acestea reflectă credințele și trăirile oamenilor, continuând un stil de viață rânduit după învățăturile străbunilor.
