in urmatorii trei ani, ajungând la 3.000 in 2011
Un studiu comandat de ANC pentru evaluarea pieţei de comerţ electronic din România şi realizat în perioada septembrie – octombrie 2008 arată că numărul magazinelor online din România va continua să crească cu 50% pe an în intervalul 2009-2011, ajungând până la 3.000 de magazine funcţionale care vor desfăşura curent activităţi de comerţ pe internet.
„Putem estima că piaţa de comerţ electronic înregistrează în acest moment o valoare de 250 de milioane de euro, iar reprezentanţii magazinelor online, citaţi în acest studiu, apreciază că în următorii doi ani volumul vânzărilor online va atinge valoarea de un miliard de euro, fără a lua în calcul şi serviciile, adică turismul sau plata facturilor,” a declarat Liviu NISTORAN, preşedintele ANC.
Conform studiului privind comerţul electronic, în prezent, în România, există aproximativ 900 de magazine online active, cele mai multe oferind la vânzare produse din sfera tehnologiei şi comunicaţiilor. Jocurile pentru calculator, jucăriile, florile, ceasurile şi biletele la diverse spectacole se comercializează în 30% din magazinele online din România. Cartea şi informaţia se vând în doar 10% din totalul magazinelor şi acelaşi procent din totalul magazinelor se ocupă de vestimentaţie şi modă. În momentul de faţă, aproape 5% din totalul site-urilor care funcţionează în România sunt destinate activităţilor de comerţ electronic.
În 2007 s-au lansat magazine care comercializează laptopuri, produse de papetărie, reţelistică, software, jucării, auto, încălţăminte, audio, video sau muzică. În 2008 se observă o tendinţă de creştere a numărului magazinelor specializate în comercializarea de produse precum computere, telefoane, filme, artă, produse industriale, auto şi îmbrăcăminte. Studiul apreciază că pentru 2008-2009 produsele din domeniul tehnologiei informaţiei vor domina vitrinele online.
„Faptul că majoritatea celor care au cumpărat de pe internet spun că au folosit magazinele online româneşti, doar 3% susţinând că au cumpărat exclusiv de la magazinele online din străinătate, înseamnă că internauţii români care cumpără online au încredere în site-urile de comerţ electronic autohtone”, a apreciat Liviu Nistoran, citând studiul.
Studiul arată că 72% dintre cei care au cumpărat online în ultimele 12 luni au revenit pentru a achiziţiona noi produse, ceea ce înseamnă că au fost mulţumiţi şi au devenit clienţi fideli ai respectivelor magazine. Doar 21% dintre respondenţi au declarat că au avut probleme cu magazinele online.
Dintre cumpărătorii online, majoritatea respondenţilor achiziţionează produse IT&C. 26% dintre respondenţi declară chiar că au cheltuit peste 2.000 de lei în magazinele online româneşti de IT&C pe parcursul ultimului an. Media veniturilor celor care au declarat că nu fac cumpărături online este 1.072 RON/lună, în timp ce media venturilor lunare ale cumpărătorilor online este de 1.945 RON.
ANC intenţionează să sprijine industria de comerţ electronic pentru a dezvolta o marcă de încredere -un sistem bazat pe un cod de conduită acceptat de magazinele online a cărui respectare să fie certificată de un organism independent. Acest sistem a fost adoptat în numeroase ţări membre ale Uniunii Europene. ANC analizează şi posibilitatea de a elabora, în colaborare cu industria şi cu cei care cumpără online, un sistem alternativ de soluţionare a disputelor survenite între cumpărători şi magazinele online. Acest sistem ar creşte încrederea cumpărătorilor în comerţul electronic, oferindu-le o modalitate mai simplă şi mai rapidă de soluţionare a disputelor decât cele existente în prezent.
Studiul a fost comandat de ANC şi a fost realizat de Link 2 eCommerce, a costat aproximativ 6.000 de euro şi a avut 6.095 de respondenţi din rândul utilizatorilor online şi 51 din rândul magazinelor online. Studiul poate fi consultat pe pagina de internet a ANC, aici.
{mosloadposition user10}