Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Numărul de puncte de colectare separată marcate pe Harta Reciclării a crescut cu 70% în 2020

Harta Reciclarii

Platforma include în prezent peste 12.100 de puncte de colectare separată în toată țara

Harta Reciclării, platforma națională, interactivă, care permite identificarea și localizarea punctelor de colectare separată a deșeurilor reciclabile din România, a crescut cu 70% în acest an, după ce atât inițiatorii proiectului, cât și utilizatorii înregistrați pe site în ultimul an, au cartat și adăugat pe hartă peste 5.400 de puncte față de cele existente deja anul trecut.

Harta Reciclarii

Platforma a fost lansată în luna mai 2019 de Asociația ViitorPlus, cu sprijinul Coca-Cola HBC România și cu susținerea Ministerului Mediului.

Platforma are două componente: harta cu punctele de colectare la nivel național și o componentă cu resurse educative. În acest moment, numărul total de puncte de colectare marcate pe www.hartareciclarii.ro a depășit 12.100, dintre care cele mai multe sunt în București, respectiv 1.770 de puncte. Capitala este urmată de județele Bistrița-Năsăud cu peste 872 de puncte și Brașov, cu 648, apoi de județele Hunedoara, Cluj, Sibiu, Timiș și Mureș, fiecare cu peste 500 de punte de colectare separată marcate pe hartă. Platforma conține și numeroase informații despre ce însemană colectarea separată, reciclarea si alternativele pe care le avem la dispoziție, astfel încât să reducem amprenta pe care o avem asupra mediului înconjurător.

În ceea ce privește tipologia acestor puncte de colectare, cele mai multe sunt situate în incinta unor magazine comerciale, urmate de punctele de colectare stradală și cele din bezinării. Cele mai multe recipiente de colectare marcate pe hartă sunt pentru baterii, PET și ambalaje de plastic, urmate de cele pentru hârtie, deșeuri electrice și electronice și doze de aluminiu. Pe Harta Reciclării se găsesc însă puncte de colectare pentru un număr de 65 de materiale, dintre cele mai diverse: de la hârtie, doze de aluminiu, DEEE și textile, până la medicamente, anvelope, ulei uzat, piese de mobilier sau piese de motor.

„Apreciem implicarea agenților economici care pun la dispoziția clienților containere speciale pentru materialele reciclabile. Anual, facem eforturi pentru a obține informații de la autoritățile locale, astfel încât oamenii să găsească ușor cel mai apropiat punct de colectare separată. Harta Reciclării este interactivă, iar comunitatea participă prin adăugare de noi puncte de colectare sau oferind păreri despre cele existente. Dorim să o actualizăm constant, de aceea invităm pe această cale să se alăture demersului nostru atât persoanele interesate de reciclare, cât și autoritățile locale. Românii vor să recicleze și au nevoie de mai multe pubele de colectare separată, de unde deșeurile să fie preluate corect de firmele specializate. Iar noi îi vom putea ajuta în continuare prin informarea populației legată de noile puncte adăugate și prin comunicarea de materiale educative”, a declarat Teia Ciulacu, președintele Asociației ViitorPlus.

„Instrumentul este cu atât mai util în această perioadă, în care încercăm să limităm cât mai mult deplasările și să găsim cât mai aproape de casă puncte de colectare separată pentru acele tipuri de deșeuri reciclabile care rămân o resursă odată ce sunt colectate corect și reciclate.
Realitatea recentă ne-a dovedit încă o dată cât de important este efortul comun în rezolvarea unor probleme stringente și, dacă vom continua așa, cu siguranță vom ajunge acolo unde ne dorim cu toții. Noi #NuNeOprimAici!”, a declarat Alice Nichita, Public Affairs & Communication Manager la Coca‑Cola HBC România.

Harta Reciclării poate fi accesată atât de pe dispozitive mobile (smartphones și tablete), cât și pe laptopuri și desktop-uri. Utilizatorul are la îndemână o hartă online, pe care poate localiza puncte de colectare separată, sortându-le atât după proximitate, cât și după tipul de material reciclabil. Cele peste 12.100 de puncte adăugate în acest moment pe hartă provin din informațiile adunate de către echipa de implementare de la autorități și parteneri economici și din raportarea lor directă de către utilizatorii care își fac cont pe platformă.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.