Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Număr record de înscrieri la cel mai mare concurs de start-up-uri din sectorul energetic

PowerUp! logo

Peste 100 de start-up-uri şi-au manifestat interesul pentru a participa la PowerUp! By InnoEnergy – cea mai mare competiție din Europa Centrală pentru start-up-uri care dezvoltă soluții din sectorul energetic. Condițiile de înscriere la acest concurs includ următoarele aspecte: candidații trebuie să aibă proiecte legate de energie, un dispozitiv prototip, o echipă dedicată și o estimare de comercializare de maximum doi ani.

“Varietatea proiectelor înscrise în această competiție ne arată cum companiile tinere reacționează în mod flexibil la schimbările din sectorul energetic și își adaptează propunerile la nevoile pieței. Majoritatea candidaților se concentrează atât pe economisirea și reducerea costurilor de producere a energiei, cât și pe protejarea mediului înconjurător. Încurajăm dezvoltarea și promovarea companiilor care vizează crearea de soluții cu acoperire globală”, menționează Jakub Miler, organizatorul competiției PowerUp! și CEO InnoEnergy în Europa Centrală.

PowerUp! logo

Câștigătorii celor două ediții precedente sunt companii globale care și-au dezvoltat și comercializat proiectele rapid cu sprijinul oferit de InnoEnergy, reușind să intre atât pe piața Europeană, cât și pe cea din Asia și SUA. Cei mai buni participanți la PowerUp! pot spera la o ofertă de participare în programul Highway®, care oferă acces la fonduri în valoare de 150.000 de Euro pentru consolidarea echipei, dezvoltarea tehnologică, crearea și verificarea unui model de business, precum și pentru comercializarea pe piețele globale și pentru premii financiare.

”Sectorul energetic are nevoie de idei inovatoare care să schimbe modul în care funcționează această piață. De aceea, dorim să îi susținem pe toți cei care doresc să se înscrie în această competiție cu tot suportul informațional de care au nevoie. Aceștia ne pot contacta la adresa cristian@startuptransilvania.ro pentru detalii cu privire la așteptările lor de la această competiție”, declară Cristian Dascălu, președintele Centrului de Antreprenoriat și Inovare Startup Transilvania.

Marea finală va avea loc la Budapesta, în timp ce finalele regionale vor fi precedate de workshop-uri intensive, în cadrul cărora finaliștii vor avea ocazia să lucreze la detaliile ofertelor lor și să își îmbunătățească aptitudinile de prezentare. Până astăzi, 108 de start-up-uri din 16 țări s-au înscris în competiție. Companiile de top, la fel ca în ediția de anul trecut, vor lua parte la workshop-uri cu antreprenori precum co-fondatorul Rafał Szczepanik.

Anul acesta, start-up-uri din 23 de state ale Europei Centrale pot aplica pentru participarea la acest eveniment.
PowerUp! așteaptă vizionari curajoși, capabili să proiecteze noi tehnologii care să genereze beneficii pentru utilizatori, producători și furnizori de energie la scară globală.

Termenul limită pentru înscrierea proiectelor este 11 Septembrie 2017.
Pentru a vă înscrie în competiție, completați formularul disponibil pe:
www.powerup.innoenergy.com.

PowerUp! infographic

Save

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.